⏱ 2 min de citit
Hai să vorbim despre elefantul din cameră: PSD se agită să iasă de la guvernare. Și nu, nu e despre ce crezi tu — despre austeritate, taxe, deficit. E mai complicat de atât.
Florin Negruțiu pune problema simplu: “Nu e despre austeritatea noastră, ci despre austeritatea lor.” Adică, Ilie Bolojan, premierul ăsta tehnocrat care vine cu planuri de reformă și eficientizare, încearcă să oprească robinetul de bani către baronii locali. Și uite așa, reacția e previzibilă: “Să plece el, nu noi.”
Claudiu Pândaru adaugă un paradox interesant: alegătorii PSD — oamenii care votează efectiv partidul — nu vor să iasă de la guvernare. Dar liderii? Ei pregătesc ieșirea. Nu pentru votanți, ci pentru interesele din interiorul sistemului. Adică pentru baronii ăia locali care se trezesc cu bugetele mai strânse și cu controlul mai puțin confortabil.
În București vedem asta mai clar ca oriunde. Primarii de sector PSD — Hopincă la Sectorul 2, Băluță la Sectorul 4 — trebuie să se descurce cu bani mai puțini, cu presiune mai mare pentru transparență, cu o primărie generală condusă de Ciprian Ciucu care nu e tocmai pe aceeași lungime de undă. E un dans complicat.
Și atunci, ce se întâmplă? PSD se uită la sondaje — AUR la 19-35%, ei la 22-28% — și calculează: poate e mai bine să fim în opoziție, să criticăm austeritatea lui Bolojan, să câștigăm capital politic pentru următoarele alegeri. Clasic.
Doar că problema e că România e în procedură de deficit excesiv, cu 9% din PIB deficit bugetar, cel mai mare din UE. Reformele astea pe care Bolojan le face — TVA la 21%, reduceri de personal public — nu sunt opționale. Sunt obligatorii. Și dacă PSD iese de la guvernare acum, cine le face? Și cine plătește nota la următoarele alegeri?
E o situație în care toată lumea joacă șah pe termen scurt, dar tabla de joc e pe termen lung. Și noi, bucureștenii, stăm și ne uităm cum se desfășoară spectacolul, sperând că la final o să avem metrou funcțional, străzi asfaltate și poate, poate, un buget care chiar are sens.
