Cosașul cu negi, insecta-legendă readusă în atenție de Antipa

Dacă te plimbi vara prin pajiști și auzi un fel de clic-clic-clic ritmat printre ierburi, s-ar putea să nu fie vreun greier obișnuit, ci vedeta zilei: cosașul cu negi. Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” l-a scos recent în lumina reflectoarelor, iar povestea lui e mai savuroasă decât te-ai aștepta de la o insectă.

Numele lui, atât cel popular cât și cel științific, vine dintr-o credință veche de pe vremea secolului al XVIII-lea. Pe atunci, europenii credeau că mușcătura acestei insecte, plus lichidele pe care le secretă în timpul procesului, ar putea vindeca negii de pe piele. De aici și numele englezesc „wart-biter”, adică exact ce sugerează — mușcătorul de negi. Specialiștii Antipa au ținut să clarifice, totuși, că e strict o curiozitate istorică, fără nicio bază medicală reală. Deci nu, nu e cazul să alergi după unul dacă ai vreun neg supărător.

Dincolo de folclor, cosașul cu negi (sau, pe numele lui savant, Decticus verrucivorus) e chiar impresionant ca insectă. E unul dintre cei mai mari cosași din Europa, adulții ajungând la 3-4 centimetri lungime. Femelele au un ovipozitor lung, în formă de sabie, cu care își depun ouăle direct în sol — un detaliu care, recunoaște, sună mai mult a armă medievală decât a organ reproducător de insectă.

Deși are aripi, insecta preferă să se deplaseze prin sărituri puternice decât prin zbor, pe care îl folosește rar și doar pe distanțe scurte. În schimb, în sezonul de împerechere, masculii se transformă în mici muzicieni ai pajiștii — frecându-și aripile anterioare una de alta, produc acele clicuri caracteristice menite să atragă femelele. E genul de serenadă pe care doar natura știe s-o scrie.

La capitolul meniu, cosașul cu negi nu e mofturos: mănâncă flori, semințe, alte părți de plante, dar și insecte mai mici sau chiar exemplare din propria specie — deci nici pe frații lui nu-i cruță întotdeauna. Trăiește în pajiști însorite și bogate în vegetație, atât în Europa cât și în vestul Asiei, dar e sensibil la schimbările din mediul lui. În nord-vestul Europei, populațiile au scăzut simțitor din cauza pierderii pajiștilor naturale — un motiv în plus să apreciem că mai avem zone verzi unde asemenea creaturi încă își pot duce traiul, chiar și la noi, prin împrejurimile Bucureștiului.

Sursă: B365 (b365.ro)