Calea Moșilor din anii ’80, cu mobilă urcată pe macara

Dacă te-ai plimbat vreodată pe Calea Moșilor și te-ai întrebat cum arăta cartierul ăsta înainte să fie tăiat de blocuri, fotograful Andrei Bîrsan are răspunsul, direct din amintirile copilăriei lui petrecute la bunica, pe „Calea Moșilor Vechi”.

Povestea începe la sfârșitul anilor ’70, când vechea Cale a Moșilor, cunoscută cândva ca „Podul Târgului din Afară”, a fost prinsă în vâltoarea sistematizării socialiste. Casele negustorești, cu etaj și prăvălie la parter, care dăduseră personalitate zonei de secole, au fost demolate una câte una și înlocuite cu blocuri înalte, cu magazine la parter — rețeta standard a „omului nou” mutat în „casă nouă”.

Mutările se făceau altfel decât azi. Nu exista nicio firmă de relocări cu dube și forță de muncă la cheie, ci te descurcai cum puteai: cu rude care puneau umărul, cu mașini împrumutate de la fabrici sau, la nevoie, cu macaraua de pe șantier care îți urca mobila direct la etaj. Repartițiile de locuințe veneau de la întreprinderi sau de la sfaturile populare, iar cine ajungea într-un bloc nou intra automat în lumea mobilierului de serie: biblioteca modulară plină cu volume din colecția Biblioteca pentru Toți, canapeaua extensibilă și, desigur, vitrina cu bibelouri — toate din PAL melaminat, PFL și placaj îmbrăcat într-un strat subțire de furnir lucios, gândite să încapă în apartamente mici, pentru că totul trebuia să fie mic și ieftin.

Axa sistematizată care cuprindea Calea Moșilor, Șoseaua Colentina și continuarea spre Șoseaua Fundeni a fost proiectată de arhitectul Petre Iliescu și pusă în practică de Institutul Proiect București. Arhitectul Alexandru Panaitescu explică și el mecanismul din spatele blocurilor: tipul „OD” era o codificare a institutului, iar apartamentele erau croite după o temă unică — cameră de zi de 17 mp, un dormitor mai mare de 12 mp și, după caz, încă unul sau două de 9-10 mp. Fără fantezie, dar eficient pentru vremurile alea.

Andrei Bîrsan, cel care ține de zeci de ani o cronică vizuală a Bucureștiului (fotografiază orașul din toamna lui 1979, de pe băncile școlii generale), povestește cu nostalgie cum arăta viața de cartier pe atunci. Copilăria lui la bunica s-a petrecut lângă restaurantul Odobești, unde toamna scoteau butoaie uriașe afară și le curățau cu fitile de sulf aprinse, lângă biserica Silvestru, unde familia era prezentă la toate nunțile, botezurile și înmormântările, și lângă fabricile de chimicale de pe strada Venerei, cu mirosul lor înțepător și damigenele pântecoase cărate în coșuri de răchită.

Copiii de atunci se jucau prin poduri în căutare de comori sau scotoceau prin beciul bunicii, la care se ajungea printr-un chepeng din podeaua bucătăriei. Tot cartierul a ieșit gură-cască atunci când s-a filmat la restaurantul Odobești un episod din seria Brigada Diversă. Iar distracțiile copilăriei includeau călăritul mașinilor de pompieri expuse lângă Foișorul de Foc și peștișorii de zahăr cumpărați în timp ce se plimbau pe Lipscani.

Oborul era, firește, punctul de atracție pentru toată lumea, alături de cinematografele Americanul (azi Europa), Moșilor (dispărut) și „Păduchiosul”, cunoscut oficial ca Viitorul. În 1980, chiar la colțul Căii Moșilor cu strada Corbeni, se filma „Duelul”, regizat de Sergiu Nicolaescu, parte din seria „Comisarul Moldovan”. Sergiu Nicolaescu îl juca pe comisar, care ancheta un jaf bancar comandat de un personaj legionar interpretat de Colea Răutu, cu ajutorul informatorului Limbă, jucat de Jean Constantin.

Un detaliu aparte al cartierului rămâne clopotnița Bisericii Silvestru, cunoscută drept „Turnul cu Ceas” — singurul edificiu de acest fel păstrat în București, cu un ceas pe patru cadrane. La un moment dat, o femeie fără adăpost și-a găsit acolo un refugiu. Grav avariat de cutremurul din 1977, turnul a fost reconstruit între 1980 și 1983 prin efortul preotului Constantin Galeriu, teolog urmărit constant de Securitate pentru predicile lui curajoase, care vorbeau deschis despre demolările bisericilor de pe Calea Moșilor. Părintele Galeriu este înmormântat în grădina de nord a Bisericii Silvestru.

Seria „Bucureștiul lui Andrei” continuă să fie o arhivă vie a orașului, de dinainte de 1989 și până azi, ținută cu drag de Andrei Bîrsan pe contul lui de Instagram, a_birsan.

Sursă: B365 (b365.ro)