Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat recepția preliminară pentru introducerea în serviciul comercial a ramelor electrice RE-IR TS18, TS19 și TS16. Aceste trenuri moderne, de tip Coradia Stream, vor începe să circule cu călători în curând.
Pe data de 2 aprilie 2026, reprezentanți ai ARF, împreună cu echipe de la EGIS și ALSTOM, au efectuat recepția pentru punerea în circulație a ramei electrice RE-IR TS16, precum și recepția preliminară pentru celelalte două unități electrice, TS18 și TS19. Acestea fac parte dintr-un contract care prevede furnizarea a 37 de rame electrice interregionale noi.
Trenurile sunt fabricate de compania franceză Alstom, conform Contractului nr. RUIC 257/2022, cod SMIS 316400, semnat între ARF și Alstom Ferroviaria S.p.A. În cadrul acestei recepții, a fost finalizat și Testul de Acceptare la Fabrică (FAT) pentru rama electrică TS19, care a inclus verificări vizuale și analiza documentației tehnice necesare.
Rama electrică interregională RE-IR TS16 a fost predată operatorului de transport feroviar InterRegional Călători, făcând parte dintr-un lot de 13 trenuri atribuite de ARF, conform CSP-L2 RUIC 1/2026, aprobat prin HG nr. 1178/2025.
Rutele pe care vor circula noile trenuri
Aceste trenuri vor circula pe următoarele patru rute:
- București Nord – Brașov – Cluj Napoca;
- București Nord – Brașov;
- Brașov – Deda – Cluj Napoca;
- Cluj Napoca – Deva – Timișoara Nord.
Transferul dreptului de proprietate pentru rampele electrice RE-IR TS18 și TS19 de la furnizor către beneficiar va avea loc ulterior, după finalizarea probelor de anduranță și semnarea procesului-verbal de recepție corespunzător.
Aceste noi trenuri reprezintă un pas important în modernizarea transportului feroviar din România, contribuind la îmbunătățirea serviciilor pentru călători.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul b365.ro și poate fi vizualizată direct aici.