⏱ 2 min de citit
Dacă te-ai săturat să te uiți la betoanele triste din fața blocului, primăria Sectorului 2 vine cu o veste bună: îți dă flori și plante gratis, direct din serele proprii. Nu e gluma, e program oficial.
Rareș Hopincă, primarul sectorului, a lansat o inițiativă prin care asociațiile de proprietari pot primi plante decorative, arbuști și chiar conifere pentru a-și înfrumuseța spațiile verzi. Și nu vorbim de trei panseluțe într-un ghiveci, ci de o gamă destul de variată: de la flori ornamentale (panseluțe, părăluțe, echinacea, gaillardia) până la conifere precum tuia, chiparos Leyland sau ienupăr, verde sau albastru, după preferințe.
Dacă vrei ceva mai serios, gen gard viu, ai opțiuni cu lemn câinesc sau hibiscus ornamental. Pentru cei care vor să adauge culoare, sunt disponibili arbuști ornamentali ca kerria japonica și spiraea, dar și plante decorative de genul yucca, care rezistă și la vecinul care uită să ude.
Primele locații unde deja se plantează sunt pe Strada Domnița Ghica numărul 3 blocul 2, Aleea Hobița numărul 6, Strada Cristea Mateescu numărul 8 blocul 35 și Aleea Diham numărul 4 blocul B21. Deci da, chestia funcționează, nu e doar promisiune de campanie.
Cum te înscrii? Destul de simplu. Asociația de proprietari depune o cerere la adresa dupm@ps2.ro, propune ce ar vrea să planteze din gama disponibilă și se angajează să se ocupe de întreținere. Primăria vine cu plantele, voi veniți cu grija de ele. Fair deal, zic eu.
E un mod fain de a face cartierul puțin mai verde, mai ales că nu te costă nimic decât puțină implicare. Și hai să recunoaștem, un bloc cu flori în față arată cu totul altfel decât unul cu gunoaie și mașini parcate pe ce cândva a fost gazon.