Grădina secretă din spatele Casei Universitarilor renaște

Dacă ai trecut vreodată pe strada Arthur Verona, chiar peste drum de Grădina Icoanei, poate nu ai habar ce se ascunde la câțiva pași de acolo, pe Dionisie Lupu 46. Vorbim despre aproape 4.000 de metri pătrați de grădină aproape sălbatică, lipită de un palat neogotic superb — unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Bucureștiului. Acum urmează să se schimbe: Universitatea București a scos la concurs internațional refuncționalizarea acestei grădini, iar câștigătoarea e o echipă de arhitecți și peisagiști din Cluj.

Povestea locului e savuroasă, aproape de telenovelă. Casa a fost ridicată între 1860 și 1865, după planurile arhitectului Luigi Lipizer, pentru Cezar Leopold Librecht, un belgian ajuns director al Poștelor și Telegrafului și om foarte apropiat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Numai că Librecht nu era doar un funcționar priceput — ținea, se pare, un fel de dosar cu punctele slabe ale celor mai influenți oameni din politică și afaceri, ceva ce astăzi am numi, fără menajamente, șantaj organizat cu eleganță de epocă. Contemporanii îl descriau ca fiind sufletul tuturor intrigilor de la curte, iar averea și palatul lui impresionant au apărut cam în același ritm cu influența sa. Când Cuza a fost detronat, Librecht și-a luat tălpășița din țară, iar clădirea a rămas statului.

Palatul a ajuns apoi în proprietatea boierului Gheorghe Filipescu, fiul marelui ban Iordache Filipescu, iar în grădina lui se organizau garden-party-uri la care participau chiar Regele Carol I, Regina și Prințul Moștenitor. Din 1947, clădirea găzduiește Casa Universitarilor, iar grădina, deși are o valoare arhitecturală și peisagistică ieșită din comun, a rămas ani buni un soi de junglă urbană uitată de lume, cu adăugiri întâmplătoare, construcții fără valoare și acces public limitat.

La concursul organizat de Universitatea București împreună cu Ordinul Arhitecților din România, sub numele „Community Involvement”, s-au înscris 36 de proiecte, semnate de arhitecți și peisagiști din România, dar și din Italia, Franța, Spania, Belgia și alte țări. Câștigătoare a ieșit echipa formată din arhitecții Vlad Sebastian Rusu, Andra Vlădoiu, Eliza Furjes și Robert Vasile Țonea, alături de colaboratorii Georgiana Condurachi și Dan Nicolae Șut, plus peisagista Păunița Boancă și inginerul Ovidiu Rusu.

Am stat de vorbă cu conf. dr. hab. arh. Vlad Sebastian Rusu, coordonatorul echipei câștigătoare, ca să înțelegem ce se va întâmpla mai departe cu locul ăsta. Ne-a spus că soluția de concurs a fost gândită în doar cinci săptămâni, printr-un proces intens de cercetare istorică, analiză a peisajului existent și definire a intervențiilor arhitecturale.

Ideea de bază e simplă și, în același timp, foarte logică: nu se propune un parc nou, ci restaurarea și reactivarea grădinii istorice, așa cum era ea gândită încă de la Librecht și Filipescu — casă și grădină ca un tot unitar, cu limite mult mai permeabile între privat și public decât suntem obișnuiți azi. Prima intervenție e, paradoxal, una de eliminare: se vor scoate construcțiile și amenajările apărute în timp, care au fragmentat grădina și au blocat perspectiva istorică asupra casei. Vegetația matură valoroasă rămâne coloana vertebrală a spațiului, completată atent cu plantări noi, pajiști, grădini pluviale și specii diverse, gândite să crească biodiversitatea și reziliența la schimbările climatice.

Serele istorice, unul dintre elementele cele mai speciale ale ansamblului, vor fi restaurate și transformate în spații flexibile pentru expoziții, conferințe și workshop-uri, fără să-și piardă totuși aerul de seră adevărată. În jurul lor va apărea o zonă mai liberă, cu livadă rară, pajiști înflorite, plante aromatice și grădini comunitare, plus un teatru de vară complet demontabil — ideea fiind ca după evenimente grădina să revină la înfățișarea ei obișnuită.

Clădirile-anexă fără valoare patrimonială vor fi fie eliminate, fie restructurate, pentru a face loc unor funcțiuni contemporane necesare Universității: un restaurant cu terasă și un hub de inovare, gândite ca structuri ușoare, modulare, care pot fi adaptate sau chiar demontate în viitor fără să afecteze patrimoniul. Casa Universitarilor în sine își păstrează rolul academic și de reprezentare și va avea parte de un proiect separat de restaurare.

Arhitectul spune că miza reală e mult mai mare decât reamenajarea unei grădini frumoase: e vorba de recuperarea unui fragment valoros de oraș și redeschiderea lui către comunitate, ca o nouă verigă în traseul cultural care leagă Arthur Verona, Grădina Icoanei și Parcul Ioanid. Următorul pas e dezvoltarea proiectului de concurs într-o documentație completă, în dialog cu Universitatea, specialiștii în patrimoniu și instituțiile de resort, urmată de o etapizare a lucrărilor, astfel încât grădina, serele și zonele de acces să fie realizate treptat, fără să se piardă unitatea viziunii inițiale.

Nu există încă un termen exact pentru începerea lucrărilor, dar dacă totul merge conform planului, bucureștenii ar putea avea, într-un viitor nu foarte îndepărtat, acces la unul dintre cele mai frumoase colțuri ascunse ale orașului — o grădină istorică readusă la viață, cu istoria bine păstrată, dar cu spațiu suficient pentru cafenele de vară, expoziții și plimbări liniștite la câțiva pași de aglomerația din centru.

Sursă: B365 (b365.ro)