⏱ 2 min de citit
E greu să găsești cuvinte când pleacă cineva care a însemnat atât de mult pentru fotbalul românesc. Mircea Lucescu s-a stins pe 7 aprilie, la 80 de ani, la Spitalul Universitar din București, după ce inima lui de luptător n-a mai putut ține pasul.
Pentru noi, bucureștenii care am crescut cu fotbalul în sânge, Mircea Lucescu a fost mai mult decât un antrenor. A fost omul care ne-a învățat că poți să ajungi sus dacă muncești, că poți să fii respectat în toată lumea chiar dacă pleci din București cu doar o valiză și un vis.
35 de trofee, recorduri în toată Europa, respect câștigat de la Șahtior Donețk până la Beșiktaș — dar mai presus de orice, un om care ne-a făcut să credem. Să credem că se poate, că avem valoare, că nu suntem mai prejos decât nimeni.
Fusese internat de la sfârșitul lunii martie, după ce leșinase la antrenament. Demisionase de la echipa națională pe 2 aprilie, probabil știind că forțele îl părăsesc. Complicațiile cardiace au fost prea grave — aritmii severe, infarct. Inima care bătuse atâția ani pentru fotbal s-a oprit.
Acum Gheorghe Hagi preia conducerea echipei naționale, o moștenire grea de purtat. Dar dacă ne-a învățat ceva Mircea Lucescu, e că din respect pentru cei care ne-au deschis drumul, mergem mai departe. Cu demnitate, cu muncă, cu credință.
Drum lin, Mister. Mulțumim pentru tot. Bucureștiul, România, fotbalul — toți îți rămân datori.
