Sufrageria comunistă a apărut peste noapte în Piața Revoluției

Dacă în weekendul ăsta ai trecut prin Piața Revoluției și ai simțit brusc un flashback la nechezol și țigări Kent, nu ai halucinat. Chiar lângă Monumentul Renașterii a apărut un muzeu mobil cu o sufragerie și o bucătărie reconstituite fix ca-n apartamentele comuniste, cu tot cu bibeloul cu pește pus strategic pe televizor, ca la carte.

Instalația face parte din Grădina Întâlnirilor, evenimentul pietonal organizat în Piața Revoluției, și e practic un mic capsulă a timpului pentru cei care au crescut cu poveștile bunicilor despre „pe vremea lui Ceaușescu”. Covor țesut, fotolii de epocă, telefon cu disc, toate așezate cu atâta grijă încât, glumă sau nu, s-ar putea să fie cea mai chic sufragerie optzecistă din tot Bucureștiul.

Pe masă găsești și o alegere de lectură pe măsură: „Cel mai iubit dintre pământeni” al lui Marin Preda, unul dintre puținele romane care au scăpat de cenzura comunistă, ne-au spus ghizii de la fața locului. Nu a apucat să ajungă și „Iona” a lui Marin Sorescu, dar oricum, cine s-ar fi gândit că un roman de bacalaureat are treabă cu regimul lui Ceaușescu?

Panourile explicative te plimbă prin toate poveștile esențiale ale epocii. Una dintre ele e despre „cuplaj” — practica prin care mai multe familii împărțeau aceeași linie telefonică, pentru că instalarea uneia noi dura o veșnicie. Dacă vecinul vorbea, așteptai la coadă; dacă tăceai, puteai trage cu urechea liniștit. Bineînțeles, dacă nu erai simpatizat de sistem, Securitatea se putea băga oricând pe fir.

Tot aici afli despre marele „sport național” al epocii — multiplicarea casetelor video aduse de peste graniță, copiate apoi în mii de exemplare. Și, evident, despre Irina Margareta Nistor, celebră pentru traducerile ei în care orice înjurătură devenea, previzibil, „La naiba!”.

Nechezol, cafea și țigări — moneda de schimb a epocii

În bucătărie, vedeta e frigiderul „mereu rece”, pe post de metaforă pentru rafturile goale de la magazine din anii aceia. Nechezolul, cu numele lui devenit deja folclor urban, e la locul lui, la fel și cafeaua și țigările Kent — care, aparent, nu erau doar bunuri de lux, ci o adevărată monedă paralelă. Un cartuș de Kent și un pachet de cafea îți deschideau, se pare, orice ușă din vremea aceea.

Într-un colț mai discret, un aparat radio vechi pare să aștepte să prindă Europa Liberă, iar în dulapuri stau înșirate borcanele cu condimente de altădată. Genul de detalii care te fac să te oprești și să te gândești „stai, ăsta chiar arată exact ca la bunica”.

Una dintre vizitatoarele expoziției a povestit exact senzația asta: „Cred că ilicul acesta de pe scaun îmi trezește cele mai multe amintiri, pentru că mă duce cu gândul la bunici. Noi suntem nostalgici, pentru că eram copii atunci și a fost o perioadă frumoasă pentru noi, căci nu înțelegeam ce se întâmplă.”

Omul din spatele decorului: „Covorul a fost în casa bunicii soțului meu”

Cătălina Andrieș, fondatoarea „Undeva în Comunism”, e mintea din spatele acestui decor și spune că expoziția are pentru ea o încărcătură emoțională puternică, deși era mică la Revoluție. Tabloul cu flori din sufragerie îi amintește de unul asemănător, mult mai mare, pe care îl aveau părinții ei — genul de tablou „standardizat” pe care îl pictau aproape toți în epocă.

Covorul pe care calcă vizitatorii are și el o poveste personală: a aparținut bunicii soțului ei. Cătălina ar fi vrut să aducă și obiecte legate de latura mai dură a regimului — cătușe, materiale de propagandă — dar spune că astfel de piese sunt sensibile și greu de înlocuit dacă se deteriorează, așa că a renunțat.

„Masa este donată; fotoliile sunt cumpărate de mult și datează de la începutul nostru ca concept. Cred că sunt primele obiecte care au intrat în patrimoniul muzeului. Îmi amintesc că le-am cumpărat de la o doamnă care stătea pe drumul Sării”, a mai povestit ea.

Instalația mobilă se vede și acum lângă Monumentul Renașterii din Piața Revoluției, ca parte din Grădina Întâlnirilor, organizată de Străzi Pentru Oameni.

Cum ține un astfel de muzeu fără să se ducă de râpă în câteva zile

Cătălina conduce și o cafenea-muzeu permanentă, cu un întreg apartament comunist reconstituit, așa că are ceva experiență cu partea logistică. Ideea, spune ea, e că lucrând cu istorie recentă, poți lăsa vizitatorii să atingă lucrurile, pentru că multe piese pot fi înlocuite din depozitul mare pe care îl au — publicații, haine, obiecte de zi cu zi.

„Am hotărât că obiectele care ar putea fi deteriorate și pot fi înlocuite sau reparate să fie lăsate pentru o experiență, deoarece muzeele din țară nu au o imagine foarte bună. Publicul local, când se gândește la un muzeu, îl percepe ca fiind un spațiu foarte strict, cu foarte multe reguli”, a explicat ea.

„Nu ne putem baza doar pe vizual. Ne bazăm și pe auditiv, pentru că de aceea cântă muzica în fundal, pe casetofonul care rezistă din anii ’80 cu succes, și pe simțul tactil, pentru că poți să pui mâna, să vezi lucrurile exact cum erau înainte. Aici poți îmbrăca o haină și poți face o poză”, a mai spus Cătălina Andrieș.

Sursă: Buletin de București (buletin.de)