Școala din Balta Albă, în 1979: uniformă și lozinci pe pereți

Dacă vrei să-i sperii puțin pe copiii de azi, obișnuiți cu telefonul lipit de palmă, arată-le niște poze din școala românească a anilor ’70. Uniformă obligatorie, cravată roșie de pionier, portretul lui Ceaușescu deasupra tablei și lozinci pe pereți în loc de afișe cu trupe muzicale. Nu e ficțiune, e Bucureștiul comunist surprins de un puști cu aparatul de fotografiat.

Fotograful Andrei Bîrsan, azi cu aproape cinci decenii de carieră la activ, a scotocit prin arhiva personală și a scos la lumină niște instantanee document făcute în 1979 la Școala Gimnazială 88 din Balta Albă. Practic, primele lui poze din viață, luate pe vremea când tocmai descoperise pasiunea pentru fotografie.

Regulile erau, cum să spun, ferme. Fetele purtau sarafan și ciorapi trei sferturi, cu bentiță albă și număr matricol cusut pe brațul stâng. Băieții, costum bleumarin și tuns regulamentar. Oja, bijuteriile, fusta scurtă sau părul vopsit — toate interzise. Cine nu avea cravata de pionier era trecut direct la absențe nemotivate.

Programa școlară din 1979 era stabilită prin Legea Educației și Învățământului nr. 28/1978, într-o perioadă în care Ceaușescu își consolida puterea personală după cutremurul din 1977, iar Bucureștiul intra deja în valul de demolări. Andrei Bîrsan își amintește cum, la un moment dat, s-a schimbat imnul de stat și zile în șir școala nu a mai făcut altceva decât să exerseze noile versuri, publicate în revista Cutezătorii.

În fiecare clasă tronau portretul lui Ceaușescu și stema țării, flancate de lozinci de genul „Ce altă îndatorire mai înaltă poate fi decât aceea de a sluji cu hotărâre și devotament cauza socialismului”. Manualele aveau, evident, pe prima pagină chipul conducătorului, plus câteva „pansee” din gândirea lui.

Anul școlar începea pe 15 septembrie și se termina pe 15 iunie, împărțit în trei trimestre, cu cursuri șase zile din șapte, luni-sâmbătă. Învățământul obligatoriu era de 10 clase, iar orele de matematică, fizică, chimie și biologie ocupau grosul programului.

Organizația de pionieri funcționa după model militar — clasa era „detașament”, școala era „unitate”, iar cei „deviant” (păr lung, fuste scurte, fumat sau atitudine „necorespunzătoare”) erau „luați în discuție” în fața colegilor, într-un adevărat ritual de judecată condus de comandantul de detașament. Nota 7 la purtare putea însemna exmatriculare sau ușa închisă la un liceu bun.

Andrei Bîrsan povestește și câteva scene mai puțin oficiale: drumul spre școală peste bulevardul Camil Ressu, iarna cu vântul care-i împingea înapoi printre blocuri, o țeavă de apă spartă din joacă în atelierul mecanic și un coleg „înfierat” în ședință specială pentru că a îndrăznit să spună că vrea să se facă preot, ca bunicul lui.

Primul lui aparat foto a fost un „Smena Symbol” rusesc, cadou de Crăciun de la mama, cu armare rapidă și un preț de 375 de lei pe atunci. A învățat meserie dintr-o carte primită de la tatăl său, „Pasiunea mea, fotografia”, apărută în 1978, și a developat pe filme ORWO din RDG, „Forte” din Ungaria sau AZO românești, cu o cămașă plină de pete de revelator care nu ieșeau la spălat niciodată.

Andrei Bîrsan s-a născut pe 8 mai 1965 la București, a absolvit Facultatea TCM din Politehnică în 1990, a lucrat ca inginer și apoi în sistemul bancar, dar a continuat să fotografieze orașul — chiar și atunci când milițienii i-au confiscat două aparate, pentru că a avea un aparat foto pe stradă era, în comunism, un gest suspect.

După 1989 a publicat mai multe albume, printre care „Anii ’80”, „Frumusețea revine pe Lipscani?” sau „Muntele ’80”, iar în 2007 a înființat Asociația „Bucureștiul meu drag”. În 2016, alături de Mihai Petre și Daniel Mihai, a pus bazele Centrului de Memorie Vizuală a Bucureștiului, un proiect care ține jurnalul vizual al orașului dinainte de ’89 și până azi.

Cât despre Școala Gimnazială 88 din Balta Albă, unde s-au petrecut toate aceste povești, clădirea trece acum prin lucrări de extindere, consolidare și reabilitare finanțate prin fonduri europene — semn că, măcar arhitectural, orașul chiar merge înainte.

Sursă: B365 (b365.ro)