Grădina din Vechiul București unde se certau intelectualii
Există un colț de București uitat de mulți, dar care merită scos din naftalină măcar pentru poveste: grădina casei Floriei Capsali, locul unde, prin anii ’30, se dădeau cele mai aprinse dezbateri intelectuale ale Bucureștiului interbelic. Un fel de Speakers Corner românesc, doar că versiunea noastră avea și cafenea la pachet.
Totul pornește de la Asociația culturală „Criterion”, înființată în 1932, care a devenit rapid un fenomen cultural fără precedent pentru vremea aceea. Mii de oameni luau cu asalt aula Fundațiilor Regale ca să asiste la conferințe dialogate, un format prin care membrii asociației își expuneau și își disputau public ideile, adesea complet diferite unele de altele. Printre nume marcante ale grupării se număra și Mircea Eliade.
Dar partea cea mai savuroasă nu se întâmpla neapărat pe scenă, ci după. Duminica după-amiaza, membrii „Criterion” se strângeau în grădina generoasă a casei Floriei Capsali și a lui Mac Constantinescu. Acolo se aruncau subiecte pe masă, ideile scăpărau ca scânteile, iar discuțiile se întindeau până noaptea târziu. Practic, un maraton de idei fără microfon și fără reguli stricte de etichetă.
Iar dacă discuția nu se termina în grădină, continua la faimoasa Cafenea Corso, unde momentele „intense” ale serii erau fie lăudate, fie făcute praf, în funcție de tabără. Margareta Sterian avea să-și amintească, în 1945, cu un soi de nostalgie amară: „Tineri eram și nimic nu ne despărțea încă, pe noi, cei de la «Criterion»”.
Numai că vremurile bune nu au ținut, din păcate, foarte mult. Climatul politic tot mai tensionat din Europa și din țară a început să se strecoare și în interiorul grupului. Semnele agitatorilor cuziști și reacțiile antisemite au ieșit la iveală chiar la o conferință în care Mihail Sebastian vorbea despre Charlie Chaplin — un context aparent nevinovat, care a scos la iveală fracturi mult mai adânci.
Pe fondul instalării regimurilor antidemocratice în Europa Occidentală și al nemulțumirilor tot mai mari față de clasa politică românească, Mișcarea Legionară a câștigat teren rapid între 1927 și 1933, mai ales printre tineri. Era o vreme în care mulți credeau că doar o schimbare radicală putea salva lucrurile — unii mizau pe comunism, alții pe fascism, iar nu puțini au oscilat între cele două extreme, în funcție de vânt.
Mircea Eliade s-a apropiat de Mișcarea Legionară după 1935, iar doi ani mai târziu s-a implicat activ în campania electorală a grupării, mergând pe teren prin satele din județul Ialomița alături de Mihail Polihroniade și Haig Acterian.
Prietenia și spiritul de dialog care ținuseră laolaltă grupul „Criterion” s-au destrămat treptat, iar distanța s-a instalat chiar și între cei mai apropiați prieteni. Mihail Sebastian a notat cu amărăciune, în jurnalul său, tensiunile și derivele ideologice ale generației din care făcea parte.
Povestea asociației „Criterion” rămâne, până la urmă, o lecție dublă: despre cât de frumos poate fi dialogul atunci când oamenii chiar vor să se asculte unii pe alții, dar și despre cât de repede se poate prăbuși totul atunci când istoria bate la ușă cu pumnul, nu cu argumente.
Sursă: B365 (b365.ro)