Timp liber

Jennifer Lopez, mesaj special pentru fanii din București înainte de concertul de la Summer in the City

Jennifer Lopez se pregătește să facă istorie prin prima sa apariție în România, vara aceasta. Artista va urca pe scena Festivalului „Summer in the City!”, unde va susține un concert pe 27 iulie în Piața Constituției.

În cadrul turneului său „Up All Night”, Jennifer Lopez a transmis un mesaj emoționant fanilor din România, exprimându-și nerăbdarea de a se întâlni cu aceștia. Artista a început turneul în Spania, iar concertul de la București va fi parte dintr-o serie de spectacole ce se vor desfășura în peste 20 de orașe din Europa, Asia și Orientul Mijlociu.

„Abia aștept să mă întâlnesc cu fanii mei din România!”

Show-ul promite o coregrafie impresionantă, dezvoltată în colaborare cu celebrul coregraf Derek Hough, cunoscut pentru stilul său dinamic. Producția va fi una de amploare, iar fanii sunt invitați să participe la acest eveniment memorabil.

Jennifer Lopez a anunțat începutul turneului pe contul său oficial de Instagram, exprimându-și entuziasmul printr-o postare în care spunea: “¡Hola España! Nos vemos pronto”.

Recenziile concertelor anterioare din Spania au fost extrem de pozitive, presa locală descriind-o pe artistă ca fiind o „zeiță” cu mișcări hipnotizante, iar spectacolul ca fiind „divin” și „incredibil”.

În ceea ce privește organizarea concertului din București, Jennifer Lopez a transmis o listă de dorințe pentru echipa sa, care include peste 6 cabine utilate cu dotări tehnice de vârf. Spațiul personal al artistei va fi decorat în nuanțe deschise, creând o atmosferă Zen, ideală pentru relaxare înainte de spectacol.

  • Oglindă de mari dimensiuni
  • Masă de masaj cu maseuză
  • Purificatoare de aer
  • Alimentație bio, cu multe legume proaspete
  • Platouri cu fructe și semințe
  • Produse fără gluten, apă de izvor, cafea decofeinizată și lapte organic

Bucureștenii și nu numai pot achiziționa bilete pentru concert prin intermediul platformelor Eventim, IaBilet și Entertix. Prețurile biletelor sunt următoarele:

  1. Diamond Circle – 1.045 lei (în picioare, în fața scenei)
  2. Golden Circle – 825 lei (în picioare, în fața scenei, în spatele categoriei Diamond Circle)
  3. General Admission – 495 lei (în picioare, în fața scenei, în spatele categoriei Golden Circle)

Concertul lui Jennifer Lopez promite să fie un eveniment de neuitat, iar fanii sunt așteptați cu brațele deschise la Piața Constituției pe 27 iulie.

Citește și