Fosile de 470 de milioane de ani, găsite de doi amatori în Franța

Uneori citești o știre și îți dai seama cât de mic ești în fața timpului, iar asta e exact senzația pe care o ai când afli ce s-a descoperit recent în sudul Franței. Nu, nu are legătură directă cu Bucureștiul, dar e genul de poveste care merită povestită la o cafea, pentru că e pur și simplu nebunească.

În Montagne Noire, în departamentul Hérault, doi paleontologi amatori au dat peste aproape 400 de fosile vechi de 470 de milioane de ani. Și nu vorbim despre niște cochilii oarecare, ci despre exemplare în care s-au păstrat țesuturi moi, sisteme digestive și cuticule — lucruri care de regulă se dezintegrează cu mult înainte ca fosilizarea să prindă contur. Practic, cei doi căutau fosile de zeci de ani, dar au simțit imediat că situl ăsta e altceva.

Descoperirea, botezată biota de la Cabrières, a fost apoi luată la puricat de cercetători și echipe internaționale, care au ajuns la concluzia că e vorba despre unul dintre cele mai bogate și diverse situri fosile cunoscute din Ordovicianul inferior — o perioadă de acum circa 470 de milioane de ani, cu mult înainte ca dinozaurii să apară pe scenă.

Ce au găsit acolo? O adevărată colecție de curiozități: artropode (rudele străvechi ale creveților și miriapodelor), cnidari (din familia meduzelor și coralilor), brahiopode, gasteropode, alge și bureți. Printre vedetele descoperirii se numără un trilobit din genul Ampyx, o structură tubulară asociată probabil genului Sphenothallus și un hiliolit care ar putea avea organe interne păstrate — ceva rar întâlnit în paleontologie.

A fost găsit și un set de brahiopode articulate, prinse de ceea ce cercetătorii cred că ar fi un burete leptomitid. Iar toată această faună are asemănări cu un alt sit ordovician celebru, formațiunea Fezouata.

Partea cu adevărat interesantă e localizarea geografică din vremea aceea. Ce este azi sudul Franței se afla, acum 470 de milioane de ani, foarte aproape de Polul Sud. Practic, ecosistemul de la Cabrières ne arată cum funcționa viața la marginea lumii, într-o perioadă în care restul planetei se coacea la temperaturi mult mai ridicate în zona ecuatorului.

Cercetătorii cred că exact acest climat mai rece a făcut din zonă un refugiu pentru specii care fugeau de căldura extremă de la Ecuator, explicând astfel biodiversitatea neobișnuit de mare a sitului.

Iar povestea nu s-a terminat aici — sunt planificate excavații ample și analize mai detaliate, cu speranța de a înțelege mai bine anatomia acestor creaturi, felul în care se relaționau între ele și cum trăiau, la propriu, la capătul lumii de acum jumătate de miliard de ani.

Sursă: G4Media.ro