Sandu a onorat două chișinăuience curajoase din 1970

Uneori dai peste povești care merită spuse și povestite din nou, chiar dacă nu s-au întâmplat chiar în curtea noastră bucureșteană. E vorba despre o întâlnire recentă a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan, două femei care, în 1970, pe vremea când Chișinăul era sub regim sovietic, au avut curajul nebunesc să scrie pe zidurile orașului lozinci în limba română.

Povestea sună ca din filme: în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie 1970, două adolescente — Lilia avea 19 ani, Asea doar 16 — au umplut clădirile din centrul Chișinăului cu 40 de mesaje scrise cu vopsea roșie. Printre ele: „Trăim la ruşi cu pielea şi-n mănuşi”, „Scoală, Ştefane cel Mare, scoală, scoală din mormânt, ia-ţi tu sabia cea mare, fă dreptate pe pământ”, „Întoarceţi-ne alfabetul latin!” sau simplu, dar tăios, „Moarte cotropitorilor!”.

Nu a durat mult până au fost prinse. Pe 6 octombrie 1970 au fost reținute. Fiindcă era minoră, Asea a fost exmatriculată din școală și obligată să muncească un an în folosul societății. Lilia, în schimb, a fost condamnată la doi ani de privare de libertate, pe care i-a executat în Penitenciarul de la Rusca. Abia în 1990, odată cu schimbările din regiune, Lilia Neagu a fost reabilitată.

La întâlnirea recentă, Maia Sandu le-a mulțumit personal celor două pentru „tăria de caracter și demnitatea” de care au dat dovadă. „Am avut o întâlnire caldă și emoționantă cu Lilia Neagu și Asea Andruh-Scorpan – cele două prietene care, în 1970, au avut îndrăzneala de a scrie pe zidurile Chișinăului lozinci în limba română, sfidând regimul sovietic”, a spus președinta.

Sandu a mai adăugat că gestul lor „trebuie cunoscut și păstrat ca lecție de verticalitate pentru generațiile care nu au trăit acele vremuri” și a concluzionat cu o idee simplă, dar puternică: „Povestea lor ne amintește că istoria nu este scrisă doar de marile evenimente sau de lideri. De multe ori, este marcată și de gesturile de curaj ale celor care aleg să nu tacă și să rămână fideli convingerilor lor”.

E genul de poveste care, chiar dacă vine de peste Prut, ne aduce aminte că libertatea de a spune ce vrei — inclusiv pe un zid, cu vopsea roșie — n-a fost mereu la îndemână. Și că cineva, cândva, a riscat totul pentru câteva rânduri în limba română.

Sursă: G4Media.ro