Cum au speriat tramvaiele electrice bucureștenii de altădată

Înainte să te enervezi pe STB că întârzie 41-ul, gândește-te că bucureștenii de acum peste 130 de ani se speriau de-a binelea când vedeau un tramvai trecând pe stradă fără cal în față. Da, ai citit bine — pentru ei, tramvaiul electric era practic un OZN pe șine.

Totul a pornit cu tramvaiele trase de cai, care au fost prima mare revoluție de mobilitate a orașului. Până atunci, deplasarea prin București era ceva de boier, cu trăsuri. Tramcarele astea au democratizat un pic transportul, dar adevărata schimbare avea să vină curând după.

Pe 9 decembrie 1894, Societatea de Tramvaie București a dat drumul primei linii de tramvai electric din oraș, linia 14, care lega Cotroceniul de Obor, trecând chiar prin centru. Vagoanele erau de tip Thomson-Houston, vopsite într-un verde țipător, zgomotoase și, pentru vremea aceea, incredibil de rapide. Nu toată lumea a fost încântată — mulți bucureșteni priveau cu suspiciune și teamă noua tehnologie care gonea pe străzi făcând zgomot și scântei.

Vagoanele erau, ce-i drept, destul de rustice după standardele de azi. Tramvaiul era bidirecțional, cu două osii fixe și platforme deschise la ambele capete, iar călătorii urcau și coborau direct de pe scărițe laterale, fără uși, fără nimic. Vatmanul nici cabină nu avea — stătea în picioare, pe platforma deschisă, expus la ploaie, ger sau vânt, cu controlerul electric și manivela frânei de mână la îndemână. Practic, omul făcea naveta prin vreme rea ca să te ducă pe tine la Obor.

Curentul continuu venea din rețeaua aeriană, captat inițial printr-un sistem cu troleu și rolă montat pe un braț metalic lung, iar propulsia era asigurată de unul sau două motoare Thomson-Houston, cu viteza controlată manual printr-un reglaj reostatic în trepte. Iar în față, tramvaiul avea o piesă spectaculoasă: „grătarul din față”, un grilaj metalic masiv poreclit popular „apărător de oameni”, menit să prindă pietonii sau obstacolele lovite accidental, ca să nu ajungă sub roți.

Bucureștiul nu s-a oprit aici. În 1927, la Atelierele Centrale — actuala uzină URAC a STB — se construia deja un vagon motor propriu, model pentru comenzile viitoare. Iar până în 1948, orașul ajunsese să aibă nu mai puțin de 335 de tramvaie din familia Thomson-Houston.

De la vagoanele verzi cu platforme deschise și vatmani înfruntând vântul, până la tramvaiele climatizate de azi, transportul electric a rămas una dintre coloanele vertebrale ale Bucureștiului. Dacă vrei să vezi cu ochii tăi cum arăta povestea asta, poți da o fugă la Expoziția STB de pe Strada Trapezului nr. 4 — merită, mai ales dacă ești genul care se plictisește așteptând tramvaiul la stație și vrei să afli că a fost cineva înaintea ta care aștepta același lucru, doar că acum 130 de ani.

Sursă: B365 (b365.ro)