⏱ 2 min de citit
Astăzi, 4 mai, e Ziua Internațională a Pompierilor, și dacă în București suntem obișnuiți să îi vedem trecând cu sirenele urlând prin trafic sau intervenind la incendii, rar ne oprim să ne gândim la ce înseamnă de fapt meseria asta. E una dintre puținele profesii în care riscul nu e un accident de parcurs, ci partea din fișa postului pe care o semnezi cu bună știință.
ISU București-Ilfov a marcat ziua asta cu o postare care citeaza pe Goethe, și nu e deloc forțat. “Curajul și modestia sunt virtuțile cele mai neechivoce căci, prin natura lor, ipocrizia nu le poate imita”, spunea marele scriitor german. E o definiție perfectă pentru pompieri: oameni care intră în clădiri în flăcări în timp ce restul lumii fuge în direcția opusă, dar care nu fac tam-tam din asta.
La București, pompierii sunt mereu în mișcare. Fie că e vorba de incendii în blocurile vechi din centru, de accidente pe șoselele aglomerate, de copii blocați în lifturi sau de inundații când ploile transformă străzile în râuri, ei sunt primii care vin. Și vin cu tot echipamentul, cu toată pregătirea, dar mai ales cu acel curaj cotidian pe care Goethe îl descria atât de bine.
E o sinteză sublimă, cum zice și comunicatul ISU, între muncă fizică grea, gândire rapidă sub presiune și eroism autentic. Nu cel de film, ci cel real, cel care se repetă în fiecare tură, în fiecare intervenție, în fiecare moment când cineva are nevoie de ajutor și nu mai are pe cine să sune decât la 112.
Așa că astăzi, când vezi o mașină de pompieri în traficul bucureștean, poate merită să te gândești o secundă la oamenii din ea. La ce risc își asumă, la ce presiune lucrează, la câte familii salvează. Și la faptul că o fac fără să aștepte mulțumiri sau aplauze. Pentru că asta înseamnă curaj adevărat: să faci ce trebuie, chiar dacă nimeni nu se uită.
