⏱ 2 min de citit
Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, a avut o declarație destul de puternică miercuri, legând conflictele actuale din lume de un eveniment din 1999 care poate părea departe pentru mulți dintre noi, dar care pentru sârbi rămâne o rană deschisă.
Vucic spune că toate războaiele și violențele pe care le vedem azi în lume nu au început ieri, ci pe 24 martie 1999, când NATO a bombardat Serbia. Pentru el, acel moment a marcat sfârșitul unei lumi în care dreptul internațional și justiția mai contau ceva.
E o perspectivă care circulă mult în Balcani, unde memoria conflictelor din anii ’90 e încă proaspătă. În timp ce pentru noi, bucureștenii, anul 1999 poate însemna altceva — muzica anilor 2000, primele telefoane mobile, poate Cerbul de Aur — pentru Serbia înseamnă 78 de zile de bombardamente NATO, peste 2.500 de morți civili și militari, și o traumă colectivă care încă modelează politica din regiune.
Declarația lui Vucic vine într-un context în care Serbia navighează complicat între vest și est, între integrarea europeană și relațiile cu Rusia, între Kosovo (pe care nu-l recunoaște) și presiunile internaționale. E un echilibru pe sârmă, și astfel de declarații fac parte din narațiunea politică internă.
Pentru noi, din afara Serbiei, poate părea o exagerare să tragi o linie dreaptă de la 1999 până la conflictele din Ucraina, Orientul Mijlociu sau altele. Dar în politică, narațiunile contează — și pentru Vucic, această narațiune e esențială pentru a-și consolida poziția internă și pentru a explica sârbilor de ce lumea arată cum arată azi.
Cert e că Balcanii rămân o zonă unde istoria nu e niciodată prea departe, iar declarațiile politice au ecouri mult mai adânci decât par la prima vedere.
