OCS, 30 de ani de ”nu ne-am oprit nicio secundă” din cântat

Sunt trupe care apar, fac un hit, dispar și revin peste zece ani cu nostalgie la pachet. Și apoi e Omul cu Șobolani, care de aproape trei decenii pur și simplu nu s-a oprit din cântat. Nicio pauză de o lună, nicio vacanță de gândire, nimic. Dan Amariei, vocalistul și cofondatorul trupei, a povestit recent despre tot drumul ăsta, de la Atomic TV la albumul nou, „Distopia (povești de adormit părinți)”, al nouălea din cariera lor.

Povestea începe prin ’98-’99, când Atomic TV era marea șansă pentru orice trupă care nu se încadra în mainstream. OCS a prins un pachet de videoclipuri gândit de cei de la post, filmat cu Tudor Giurgiu la Teatrul Bulandra pentru piesa „Vara pe oliță”. Amuzant e că între filmare și lansarea efectivă a postului a trecut aproape un an, timp în care băieții au fost luați la mișto de prieteni că au filmat ceva pentru „un fel de MTV” care nu există. Când Atomic TV a apărut, în 1999, gura a rămas căscată la toți sceptici.

Dincolo de nostalgie, discuția atinge și un subiect mai puțin glamuros: banii. Amariei spune clar că din vânzările de casete, CD-uri sau orice ar fi trecut prin casele de discuri, la trupă n-a ajuns niciun leu de-a lungul anilor. Singura speranță reală de câștig vine de la albumul lansat acum, pe cont propriu, cu ajutorul unui sponsor pentru multiplicare. A muncit 18 ani în advertising ca să-și poată permite să facă muzică fără compromisuri, iar abia de vreo opt ani reușește să se întrețină, cât de cât, din OCS.

Rețeta longevității, spune el, nu e vreun secret spectaculos, ci o încăpățânare aproape nefirească. Au rămas patru oameni de vreo 15 ani, cu personalități diferite, care au învățat să găsească o cale de mijloc fără să facă prea multe compromisuri artistice. Au ajuns la aproape 100 de piese și 40 de videoclipuri, iar dacă una nu prinde la public, pur și simplu trec la următoarea.

Noul album, „Distopia (povești de adormit părinți)”, adună anxietățile prezentului — algoritmi, inteligență artificială, polarizare, suprastimulare — într-un întreg conceptual, nu doar o colecție de single-uri. Amariei recunoaște că versurile din „Razna”, scrisă în 1998-1999, se potrivesc aproape perfect peste realitatea de azi, ceea ce spune mai multe despre cât de puțin s-a schimbat societatea decât despre trupă.

Paranteza din titlu, „povești de adormit părinți”, nu e întâmplătoare: publicul OCS e deja la a doua sau a treia generație, iar la concerte vin acum tineri de 20 de ani cu părinții lor, foști fani de pe vremuri. De multe ori copiii știu mai bine versurile decât părinții.

Turneul „Distopia” a pornit pe 14 octombrie din București și continuă pe 7 noiembrie la Teatrul Nației din Ploiești, pe 19 noiembrie la Legend în Iași, iar marele final e programat tot în Capitală, pe 27 decembrie, la Expirat. Albumul se găsește pe casetă, CD și vinyl pe site-ul trupei, ocs.band, dar și la Bazar de muzică din București, iar la concerte publicul poate cumpăra viniluri, casete și merch direct de la formație.

Pentru 2027, anul în care OCS împlinește 30 de ani, se pregătesc proiecte sub umbrela OCS 30: un videoclip nou la începutul anului și un vinyl aniversar cu piese reinterpretate live alături de un cvartet. Până atunci, Amariei spune senin că are emoții de 30 de ani încoace, fără nicio modificare, și că urcă pe scenă fără plasă de siguranță de fiecare dată — ceea ce, sincer, probabil explică de ce concertele lor încă au miez după atâta vreme.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)