Un norvegian cu thrillere bune a trecut prin București

Dacă în ultimele zile ai trecut prin zona centrală și ai dat peste un scandinav simpatic vorbind despre naufragii, spioni și familii cu secrete îngropate, nu, nu erai la o proiecție Netflix. Era chiar Aslak Nore, unul dintre cei mai citiți autori norvegieni de thriller la ora actuală, venit în România cu ocazia NOD Literary Festival de la Brașov, cu o escală și la București, unde s-a întâlnit cu cititorii lui de pe la noi.

Povestea lui, ca să fim corecți, nu e deloc una tipică de „scriitor care a stat toată viața la birou”. Nore a fost soldat în Batalionul norvegian Telemark, trimis în Bosnia la finalul anilor ’90, pe vremea când era foarte tânăr. După armată a mers la facultate, a lucrat în presă culturală, a studiat jurnalism în State alături de nume grele și a ajuns corespondent în Afganistan și Orientul Mijlociu, în plinul val de interes mondial de după 11 septembrie. Toate astea, spune el, i-au dat un soi de acces special la oameni — pentru că vorbea „limba” armatei.

La noi e publicat de Crime Scene Press, iar în 2026 a apărut, în traducerea Iuliei Dromereschi, „Cimitirul mării”, primul volum din Saga familiei Falck. Cartea pornește de la moartea misterioasă a matriarhei unei familii norvegiene puternice și de la dispariția memoriilor ei, care ascund adevărul despre naufragiul vasului Prinsesse Ragnhild din 1940 — un fel de Titanic norvegian, zice Nore, scufundat în peisaje de poveste, prin zona insulelor Lofoten, lângă Bodø. Ideea i-a venit, cum se întâmplă des în viață, la o petrecere, dintr-o discuție întâmplătoare cu un fost coleg jurnalist care lucra la un podcast despre accidente navale.

În interviu, Nore vorbește deschis despre cum amestecă realitatea cu ficțiunea: multe povești auzite pe teren, de la oameni din servicii secrete sau trupe speciale, nu puteau fi publicate ca atare, așa că au ajuns, transformate, în romanele lui. Recunoaște și influența serialelor TV din „epoca de aur” — de la The Sopranos la Breaking Bad și Game of Thrones — unde personajele nu sunt nici pur bune, nici pur rele, ci oameni ambigui, așa cum sunt și cei din vechile saga nordice.

Despre tatăl lui, scriitor nordic cunoscut, spune cu umor că el are mai multe premii literare, dar Nore vinde mai bine — un echilibru de familie, cum ar veni. Tot de la tatăl lui a învățat însă lucrul esențial: scrisul e o meserie serioasă, nu aștepți inspirația, muncești.

Discuția a atins și teme mai grele — cum trecutul Europei, fie el nazism, fascism sau comunism, continuă să modeleze prezentul, iar istoria rămâne, din păcate, un instrument politic foarte eficient pentru populiști, inclusiv la noi. Nore a povestit cum, la Brașov, publicul i-a împărtășit istorii de familie incredibil de dramatice — bunici deportați în gulaguri, bunici morți la Stalingrad — exact genul de schimb pe care speră să-l provoace literatura lui, oriunde ar ajunge.

Despre România, zice că e la prima vizită, deși a mai fost de multe ori în Balcani și Europa de Sud-Est, inclusiv ca soldat. A vorbit cu căldură despre festivalurile literare ca sursă de speranță „vagă, poate naivă” într-o lume care, recunoaște, reușește să-l șocheze zilnic — nu prin evenimente extreme, ci prin normalitatea cu care privim lucruri care, logic, ar trebui să ne dea fiori.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)