⏱ 2 min de citit
Dacă te plimbi prin Cimitirul Bellu cu ochii deschiși, descoperi uneori povești mai interesante decât orice roman istoric. De data asta, cei de la administrația cimitirului au scos la lumină, de sub un strat gros de vegetație sălbatică, mormântul unui om care a contat enorm pentru justiția bucureșteană de pe vremea Regelui Carol I: Grigore Ciupescu.
Numele nu-ți spune nimic? Normal, a trecut peste un secol de uitare. Dar pe vremea lui, Ciupescu era o figură respectată în lumea magistraturii. A intrat în sistem prin anii 1870 și a urcat rapid ierarhia, cu o ambiție care astăzi probabil i-ar fi adus un titlu de „workaholic” pe LinkedIn.
În 1880 ajunge judecător de ocol, iar documentele vremii îl descriu practic ca pe un manager eficient al Judecătoriei Ocolului V — zonă cunoscută pe atunci și sub numele pitoresc de „Culoarea Neagră”. Rezultatele lui nu au trecut neobservate, așa că a fost chemat în structurile centrale ale statului, unde a devenit subdirector în cadrul Direcției Generale a Serviciului Penitenciar Central din România.
Acolo, Ciupescu a făcut parte dintr-o generație de funcționari care chiar voiau să schimbe lucrurile din temelii, nu doar să bifeze hârtii. A lucrat umăr la umăr cu directorul general George Em. Băleanu și cu alți colegi implicați, precum Ion Icoanescu și George Teodorescu. Împreună au pus bazele unei reforme administrative serioase pentru acele vremuri.
Dincolo de funcții și sigilii oficiale, Ciupescu a avut și o viață de bucureștean obișnuit — între 1889 și 1892 a locuit pe Calea Călărașilor, una dintre arterele vechi și pline de poveste ale Capitalei.
Din păcate, destinul lui s-a rupt brusc, la doar 44 de ani. Iar cel mai ciudat e că nici astăzi nu se știe exact ce i-a cauzat moartea — rămâne un mister complet, îngropat (la propriu) odată cu el.
Povestea lui Grigore Ciupescu e un alt exemplu despre câte vieți interesante zac uitate prin Bellu, acoperite de buruieni și de trecerea timpului, așteptând pur și simplu să fie redescoperite.
Sursă: B365 (b365.ro)
