Tineretului dinainte de blocuri: grădina reginei din sudul Bucureștiului

Dacă te plimbi azi prin cartierul Tineretului, printre blocurile turn și aleile parcului, greu îți poți imagina că locul ăsta a fost cândva un adevărat rai de flori și livezi. Dar așa a fost, până prin anii ’70-’80, când sistematizarea comunistă a șters de pe hartă o lume întreagă.

Vorbim de perioada 1960-1986, când Calea Văcărești și mahalalele din jur — Cărămidarii de Jos, Lânăriei, Tăbăcari, Manu Cavafu — au dispărut sub buldozere pentru a face loc celor peste 150 de blocuri turn, bulevardelor și amenajărilor moderne care alcătuiesc azi cartierul și Parcul Tineretului.

Ce e mai puțin știut e că zona asta, înainte de demolări, era un adevărat bazin floricol. Terenul din Lunca Văcărești și din actuala Deltă Văcărești avea o fertilitate ieșită din comun, grație pânzei freatice foarte aproape de suprafață și pâraielor subterane care se scurgeau spre Dâmbovița. Practic, pământul era mereu umed, ferit de secetă — condiții de vis pentru grădinari.

Zeci de familii de florari și grădinari cultivau aici specii care ajunseseră faimoase în tot orașul. Atât de faimoase, încât atrăgeau atenția Casei Regale. Regina Maria venea personal, primăvara și toamna, să-și aleagă bujori și gladiole direct de la producătorii locali — bujorii erau, se pare, floarea ei preferată.

Legătura cu familia regală nu s-a oprit aici. În anii ’30, Regele Carol al II-lea și Regina Maria au participat la resfințirea Bisericii Cărămidarii de Jos, lăcaș susținut financiar chiar de Casa Regală și de breasla măcelarilor de la Abatorul Comunal din apropiere.

Peisajul zonei era o combinație ciudată de frumos și sălbatic. Pe de o parte, grădini înflorite și livezi de caiși și cireși. Pe de altă parte, Cociocul — o vale mlăștinoasă, plină de stuf, unde condițiile de trai erau uneori la limita insalubrității. Tot acolo funcționa faimoasa cârciumă „Urlătoarea”, botezată așa după urletele lupilor care coborau iarna din stufăriș. Era loc de popas pentru negustorii și măcelarii care își mânau vitele spre abator.

Tot ce a mai rămas azi din lumea asta e amintirea în poveștile bătrânilor și câteva străzi care păstrează, discret, memoria vechilor meșteșugari. Demolările din anii ’70-’80 au măturat comunități întregi de pielari, pantofari și florari, iar Calea Văcărești — artera comercială plină de viață a zonei — a fost pur și simplu desființată. Peste fostele grădini și locuri de joacă s-au ridicat Sala Polivalentă, Palatul Copiilor, lacul artificial și blocurile care compun azi cartierul.

Din tot ce a fost cândva mahalaua florarilor mai stau în picioare doar două biserici și câteva case, ca niște martori tăcuți la granița dintre cartierul betonat de azi și lumea dispărută de dincolo de blocuri.

Sursă: B365 (b365.ro)