Bucureștiul lui Andrei: orașul văzut din obiectiv, din 1979 până azi

Există un fel de a iubi Bucureștiul care nu ține de nostalgie ieftină sau de filtre puse pe Instagram, ci de o disciplină aproape monahală: să ieși zi de zi cu aparatul de gât și să prinzi orașul așa cum e, cu tot cu Dacii parcate la umbră, doamne grăbite în deux-pièces și domni la patru ace care traversează grăbiți prin fața Teatrului Național. Așa a făcut Andrei Bîrsan, din 1979 încoace, și de acum povestea lui în imagini capătă o rubrică proprie pe care o vom urmări cu drag: „Bucureștiul lui Andrei”.

Fotografia care deschide seria e chiar una emblematică: Mihaela, iubita lui Andrei, într-o rochie de vară, în fața Teatrului Național, în septembrie 1988. Nu întâmplător apare ea în cadru — pe vremea aia, fotografiatul orașului nu era chiar o joacă. „După ce milițienii mi-au confiscat aparatul de două ori, când fotografiam orașul mă feream să-l pozez direct. Mă plimbam cu iubita mea, Mihaela, ne prefăceam că suntem turiști, ea era modelul meu și cel mai bun pretext. Îi făceam fotografii ei, dar și orașului, în același timp”, povestește Andrei Bîrsan.

Bucureștiul din obiectivul lui e exact orașul de contraste pe care îl recunoaștem și azi: vechi și nou, elegant și șchiop, agitat și pitoresc, uneori kitsch, alteori nobil, dar mereu viu. Un oraș pe care fie îl urăști cu pasiune, fie îl iubești la fel de tare — rareori ceva la mijloc.

Andrei Bîrsan s-a născut pe 8 mai 1965 în București, a terminat Politehnica (TCM) în 1990, a fost inginer cinci ani, apoi a trecut în sistemul bancar. Dar pasiunea lui reală a rămas fotografia de stradă, pe care o practică neîntrerupt din toamna lui 1979, din vremea generalei. De atunci ține, practic, un jurnal vizual al vieții cotidiene din oraș. „Îmi place să fotografiez mai ales oamenii din oraș, Bucureștiul fără oameni e butaforie”, spune el, iar cine îi urmărește contul de Instagram (a_birsan) înțelege imediat de ce.

A publicat până acum câteva albume esențiale pentru memoria vizuală a orașului: „Anii ’80”, „Frumusețea revine pe Lipscani?”, „Trecut-au anii”, „Iubita mea Mihaela” și „Muntele ’80” — acesta din urmă despre prietenie în comunism. În 2007 a pus bazele Asociației „Bucureștiul meu drag”, o arhivă vizuală impresionantă, iar în 2016, alături de Mihai Petre și Daniel Mihai, a înființat Centrul de Memorie Vizuală a Bucureștiului (bucurestiulmeudrag.ro).

Multe dintre cadrele lui funcționează pe principiul „atunci și acum”: aceleași locuri, fotografiate la ani distanță, care arată negru pe alb ce s-a schimbat. Dâmbovița, de exemplu — în 1985 începeau lucrările de decopertare a râului acoperit între Piața Unirii și Piața Națiunile Unite, iar în 2025 se lucra din nou, de data asta la refacerea planșeului. Sau strada Maicii Domnului, cunoscută multă vreme pentru magazinele de piese electronice, surprinsă în 2004 și apoi în 2025. Ori stațiile de metrou, care înainte semănau cu niște mall-uri în miniatură, pline de chioșcuri — desființate toate după tragedia de la Colectiv, cum arată comparația dintre 2015 și 2024.

Sunt și cadre mai amare, direct din istorie: camioanele incendiate în fața Ministerului Agriculturii, în timpul mineriadelor conduse de Ion Iliescu și oamenii lui, fotografiate în 1990 și puse alături de imaginea din 2021. Sau porțiunea de metrou Nicolae Grigorescu–Anghel Saligny, ale cărei lucrări au fost oprite imediat după Revoluție și, spune Andrei, galeriile ar fi fost chiar inundate pentru conservare — lucrările au fost reluate abia după 2000, iar tronsonul a fost inaugurat în noiembrie 2008.

Mai sunt și amintiri pur nostalgice, genul care îți dau un fior cald: tatăl unui prieten care aducea vara o sacoșă plină cu corcodușe aurii de la o autobază lângă Băneasa, duminicile în care bărbații se adunau în parcare să repare mașini, să bea o bere și să comenteze meciul — asta era socializarea de atunci. Sau spectacolele de 1 Mai de la Sala Polivalentă, unde elevii mergeau săptămâni întregi la repetiții îmbrăcați în uniforme P.T.A.P., cu singura consolare că în pauze se mai relaxau puțin la Orășelul Copiilor.

Rubrica „Bucureștiul lui Andrei” promite să continue exact în registrul ăsta: fotografii de stradă, comparații între ieri și azi, chipuri și locuri care, puse cap la cap, spun povestea unui oraș care nu stă niciodată pe loc — chiar dacă uneori pare că se mișcă în cerc.

Sursă: B365 (b365.ro)