Strada Franceză, cea mai schimbată de nume stradă din Centrul Vechi

Dacă ai plimbat vreodată prin Centrul Vechi cu o bere la pahar sau doar în căutare de cazan cu mici, sigur ai trecut pe Strada Franceză fără să bănuiești că mergi, de fapt, pe una dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului. Vorbim de o stradă atestată documentar din 1659, pe atunci cunoscută sub numele de Ulița Domnească, tocmai pentru că se afla lipită de Curtea Veche.

Și de-a lungul secolelor, strada asta a avut mai multe identități decât un personaj de telenovelă. A fost Ulița Ișlicarilor, pe vremea când aici se meșteșugeau ișlice, apoi Ulița Franțuzească, undeva la mijlocul secolului al XIX-lea, când consulul Franței și-a stabilit reședința prin zonă, iar negustorii francezi și-au deschis prăvălii cu de toate — de la mărfuri de lux la produse coloniale. Practic, zona a devenit un fel de mall al epocii, doar că fără AC și fără foodcourt.

În 1878 a primit numele oficial de Strada Carol I, în onoarea regelui. După instaurarea regimului comunist a devenit Strada 30 Decembrie, iar între 1990 și 2006 s-a numit Iuliu Maniu. Abia în 2007 s-a întors, în sfârșit, la numele pe care îl știm azi — Strada Franceză.

Nu a fost însă doar o poveste de nume schimbate din te miri ce motive politice. Strada a trecut și printr-un episod destul de dramatic: marele incendiu din 23 martie 1847, izbucnit chiar de ziua de Paște la Curtea Drugănescu, acolo unde acum se intersectează Strada Franceză cu Poștei. Incendiul a mistuit o bună parte din centrul istoric, iar cercetările arheologice din 2007-2008 au confirmat și azi stratul de arsură lăsat de dezastru. De fapt, majoritatea caselor pe care le vezi azi pe stradă datează de după acel incendiu, adică din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Dacă te uiți atent la clădiri, observi un aer eclectic tipic Bucureștiului vechi: parter înalt, unul sau două etaje, parcele înguste, magazine la stradă și curți interioare la care ajungi prin ganguri — genul acela de detalii pe lângă care trecem grăbiți, dar care spun multe despre orașul de altădată. Fațadele au decorațiuni neoionice, frontoane, cariatide și balcoane cu balustrade din fier forjat, toate mărturii ale unui stil arhitectural care nu se mai construiește azi.

Progresul a ajuns și aici, desigur — iluminatul stradal a evoluat de la felinare cu untdelemn la petrol, apoi la gaz aerian, canalizarea a început în 1847 odată cu sistemul Monier, iar pavajul cu piatră cubică a fost pus între 1867 și 1869. Iar comerțul? Presa vremii vorbea despre prăvălii cu mărfuri fine, mezeluri, brânzeturi și cofetării renumite — practic strada era loc de promenadă și de shopping în același timp.

Astăzi, Strada Franceză face parte din situl protejat al centrului istoric al Capitalei și e trecută pe lista monumentelor istorice tocmai datorită acestui ansamblu arhitectural eclectic, unic în felul lui. Așa că data viitoare când treci pe acolo în drum spre o terasă sau spre vreun local cu muzică live, aruncă un ochi și la clădiri — au ceva de povestit, cu peste 300 de ani în spate.

Sursă: B365 (b365.ro)