Povestea tragică a lui Labiș, în stația de tramvai de la Colțea

Sunt povești din Bucureștiul vechi care încă dau fiori, oricâte decenii ar trece de la ele. Una dintre ele e legată de o stație de tramvai de pe Bulevardul Magheru și de moartea unuia dintre cei mai talentați poeți pe care i-a avut România — Nicolae Labiș.

Ne întoarcem în 1956, un an în care România comunistă trăia sub tensiunea ecourilor revoluției din Ungaria și a începutului de destalinizare din URSS. Intelectualii erau urmăriți îndeaproape, iar printre ei se afla și un tânăr poet de doar 21 de ani, considerat de critica vremii cel mai promițător talent al noii generații. Labiș devenise, fără să-și propună neapărat, un fel de lider informal al tinerilor scriitori care voiau mai multă libertate de exprimare și un limbaj poetic proaspăt, departe de tiparele impuse de regim.

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp după ce își sărbătorise ziua de naștere, Labiș a ieșit cu prieteni prin restaurantele bucureștene ale vremii, printre care și celebra Casă Capșa — un loc care, dacă stai să te gândești, era genul de reper cultural al Bucureștiului interbelic și postbelic, cam ce ar fi azi o terasă cunoscută din Centrul Vechi, dar cu mult mai multă greutate istorică.

Obosit și după ce băuse ceva alcool, poetul a plecat spre casă spre orele târzii ale nopții. În stația de tramvai de pe Bulevardul Magheru, chiar în refugiul stației de la Colțea, a căzut sub roțile tramvaiului. Detaliul care dă fiori și astăzi: se pare că totul s-a petrecut sub privirile unor agenți ai Securității care îl monitorizau din cauza atitudinii sale critice.

De aici pornesc și suspiciunile care au învăluit acest caz de atunci și până azi. Versiunea oficială a regimului a fost simplă — un accident, pus pe seama stării de ebrietate. Dar mărturii ulterioare ale unor contemporani și cercetări istorice au ridicat semne de întrebare serioase: a fost oare împins? A fost accidentul provocat intenționat de Securitate? Dovezi directe ale unui ordin de eliminare nu s-au găsit niciodată în arhive, dar climatul de teroare din acea perioadă face ca teoria unui asasinat politic să rămână, pentru mulți, mai mult decât o simplă speculație.

Grav rănit, Labiș a fost dus mai întâi la Spitalul Colentina, apoi la Spitalul de Urgență, unde a murit câteva zile mai târziu, pe 22 decembrie 1956. De pe patul de spital, știind cât de gravă e situația, i-a dictat prietenului său, scriitorul Aurel Covaci, ultimele versuri — cele care aveau să devină, ironic și dureros, profetice pentru propriul sfârșit.

Moartea lui prematură a lăsat un gol uriaș în literatura română postbelică. Și de fiecare dată când treci prin zona Colțea sau prin stațiile de pe Magheru, merită să știi că locul acela banal de așteptat tramvaiul are o poveste mult mai grea în spate decât pare la prima vedere.

Sursă: B365 (b365.ro)