Ottilia Michail-Oteteleșanu, de la Casa Regală la crestele Bucegilor
Există povești bucureștene care merită scoase din sertarul arhivelor mai des, iar cea a Ottiliei-Aristia Michail-Oteteleșanu e una dintre ele. Vorbim despre o femeie care a pictat regi, a bătut munții alături de scriitori și a lăsat în urmă icoane de email pe catapeteasma Catedralei Patriarhale. Genul de biografie care, dacă ar fi scenariu de film, ai zice că-i prea mult pentru o singură viață.
Totul a pornit, ca la orice artist serios de pe vremuri, cu ani buni de studiu temeinic. Ottilia a crescut cu muzică, desen în cărbune și peniță, iar între 1899 și 1903 a studiat pictura în ulei și acuarelă cu Sava Henția. Nu s-a oprit aici — a continuat la Berlin, apoi la celebra Academie Julian din Paris, și iar la Berlin. Practic un CV artistic pe care puțini îl pot bifa azi.
Revenită acasă, s-a apropiat de regina-poetă Carmen Sylva și a devenit pictorița Casei Regale. În 1913 a realizat ultimele portrete ale primilor regi ai României — o responsabilitate uriașă pentru o artistă, dar și o dovadă a talentului ei recunoscut la cel mai înalt nivel. A avut prietenii apropiate cu I.L. Caragiale, căruia i-a pictat ultimele două portrete la Berlin, dar și cu nume precum Nicolae Grigorescu, Cella Delavrancea, George Enescu sau Al. Tzigara Samurcaș. Cerc select, ce mai.
Lucrările ei — două autoportrete, portretul Reginei Elisabeta, peisaje în acuarelă și ulei din Balcic sau de pe malul Dunării — au ajuns în expoziții oficiale atât în țară, cât și peste hotare. Din 1912 s-a dedicat tot mai mult tehnicii emailului, domeniu în care avea să devină una dintre marile maestre românești. A adunat medalii de aur și argint la Expoziția jubilară din Parcul Carol în 1906, premii la Muzeul de Artă Decorativă din Berlin, la Salonul Oficial din București, și o diplomă de onoare la expoziția internațională de la Barcelona din 1929.
Dincolo de pensulă și email, Ottilia avea o pasiune la fel de puternică: muntele. Totul a început cu prietenia cu Fanny Seculici, cunoscută sub numele de Bucura Dumbravă, alături de care a făcut primele drumeții în Bucegi și Făgăraș. A continuat să meargă la munte cu un grup de prieteni pasionați — Al.C. Crețu, Emanoil Bucuța, Mihai Haret și frații Șerban și Ionel Oteteleșanu — participând la numeroase expediții montane, într-o vreme când asta însemna cu totul altceva decât o poză de Instagram pe creastă.
Pe 15 februarie 1916 s-a căsătorit cu Șerban Oteteleșanu chiar la Schitul Peștera Ialomicioarei, cu Bucura Dumbravă și doctorul Al. C. Urechia ca nași — o nuntă de poveste, într-un loc de poveste. După Primul Război Mondial, ea și tovarășii ei de drumeție au pus bazele primei asociații de turism din România, „Hanul Drumeților”, în 1921, transformată ulterior în „Turing Clubul României”. A mai creat macheta insignei T.C.R. și ilustrații pentru cărți precum „Cartea Munților”, „Ceasuri sfinte”, „Haiducul” și „Pandurul”.
După al Doilea Război Mondial, artista s-a putut dedica în întregime emailului, iar rafinamentul lucrărilor sale i-a adus succese notabile. În anii ’60 a fost consilier artistic al Patriarhiei Române, a înființat un atelier de email și a realizat cele patru mari icoane de pe catapeteasma Catedralei Patriarhale Române — o urmă vizibilă și azi pentru oricine trece pe acolo, chiar dacă puțini știu povestea din spatele ei.
Sursă: B365 (b365.ro)