În biblioteca lui Bogdan-Alexandru Stănescu, la zece ani distanță

Sunt din alea povești pe care le citești și-ți vine să suni pe cineva să-i zici „bă, hai să vorbim despre cărți”. Așa ceva se întâmplă când revii, după zece ani, în biblioteca unui scriitor și descoperi că totul s-a schimbat — de la adresă până la ce citește omul seara, cu o pisică de 19 ani pe lângă el.

Bogdan-Alexandru Stănescu — scriitor, traducător și editor la Anansi — și-a mutat biblioteca din Tineretului într-un cartier vechi al Bucureștiului, unde acum ocupă o cameră întreagă, plină de lumină. Mutarea din 2017 a însemnat 150 de cutii de cărți și descoperirea unor dubluri de proporții — mai ales din Ioan Petru Culianu, Gabriela Adameșteanu și Norman Manea, autori pe care îi cumpăra compulsiv din anticariate, uitând apoi că-i mai are.

De atunci, biblioteca lui a trecut printr-o transformare tematică serioasă. Au apărut patru rafturi și jumătate de psihanaliză — pornite de la o pasiune care a supraviețuit chiar și după ce a renunțat la facultatea de psihologie, făcută în pandemie. S-au adăugat rafturi de filozofie politică, iar zona de beletristică s-a mai restrâns în favoarea non-ficțiunii: istorie, eseu, biografie. Motivul e simplu — citește ficțiune toată ziua la birou, ca editor, așa că acasă vrea altceva, ceva relaxant, „un fel de back to school”, cum spune el.

Interesant e că biblioteca are și o zonă mobilă, de documentare pentru cărțile lui — acum sunt câteva rafturi de istorie antică, Roma, Dacia, care „o să dispară după ce termin cartea și vor veni altele”.

Cât despre organizare, nu speră la un sistem perfect. „Am o hartă mentală”, spune el, recunoscând că uneori căutarea unei cărți se transformă într-un weekend întreg de rearanjat rafturi și scos deoparte volume de dat mai departe — o parte din edițiile de masă vechi, gen Top 10+ sau Cartea pentru toți, care se deteriorează oricum foarte repede.

Discuția a atins și soarta pieței de carte românești în ultimii zece ani — cum unii autori pe care îi iubea, precum Alasdair Gray, Martin Amis sau Giorgio Bassani, au prins mai bine grație colecției Anansi, dar și frustrările legate de marketingul agresiv, viața scurtă a cărților pe piață (câteva luni, dacă nu sunt bestseller) și presiunea celor două târguri mari, Bookfest și Gaudeamus, care „canibalizează” propria producție a editurilor.

A vorbit și despre traducerile cu AI — un subiect care-l îngrijorează, mai ales că a văzut cu ochii lui soluții de traducere generate automat mai bune decât ale unor traducători obosiți. Și despre cluburile de carte, o noutate reală față de acum zece ani, care încep să devină, spune el, „coloana vertebrală a pieței de carte” — formate în mare parte din cititoare, mult mai active decât cititorii bărbați.

Pe masa lui de lucru, în ziua vizitei, se aflau memoriile lui Yanis Varoufakis, o carte de René Girard, un volum despre Războiul Rece semnat Louis Menand și, surpriză, două albume din seria Tintin — o pasiune recentă, legată de reîncercarea lui de a-și recupera franceza uitată de ani buni.

Sursă: Blog Carturesti (blog.carturesti.ro)