Ilfov, bogat pe hârtie: multe comune nu-și duc singure traiul

Dacă ai impresia că Ilfovul e un fel de Monaco al Capitalei, cu bani mulți și primării care pot orice, un raport proaspăt publicat de Funky Citizens vine să îți strice puțin iluzia. Organizația a scos pe 29 octombrie 2026 un studiu numit „Reforma Arhitecturii Administrative a României. Partea I: Diagnosticul situației actuale”, semnat de Diana Tăbleț și Elena Calistru, și concluziile sunt destul de incomode pentru discuția despre comasarea comunelor, pusă din nou pe masă de noul Guvern Niculescu, învestit pe 20 octombrie 2026.

Ideea centrală e simplă, dar importantă: faptul că o primărie încasează zeci de milioane de euro din taxe locale nu înseamnă automat că știe ce să facă cu banii ăia. Poate să aibă conturi grase și, în același timp, să nu reușească să ducă la capăt o investiție sau să organizeze o licitație ca lumea prin SICAP.

Un indice care separă banii de competență

Ca să măsoare diferența asta, cercetătorii au construit un Indice de Capacitate Administrativă (ICA), bazat pe date publice din 2023-2025, pentru toate cele 3.180 de comune, orașe și municipii din țară. Pe scurt: un lucru e dacă primăria își poate plăti funcționarea curentă, și cu totul altceva e dacă știe să investească, să atragă fonduri europene, să cumpere prin proceduri deschise și să-și plătească la timp furnizorii.

Autorii spun clar că cele două nu merg mână în mână: o comună cu venituri proprii mari poate să nu termine niciun proiect. Iar când vine vorba de desenat hărți noi pentru comasări, miza e tocmai să nu pice frumos pe hârtie și prost în practică — pentru că, dacă centrul unui viitor „cluster” administrativ nu are capacitatea să gestioneze proiecte și bani europeni pentru mai multe localități deodată, întreaga idee se duce pe apa sâmbetei.

Ilfovul bogat, dar nu chiar atât de capabil

Aici intrăm în partea savuroasă, pentru oricine a tot auzit de „boom-ul” din jurul Capitalei. Ilfovul are, ce-i drept, cea mai mare pondere din România de comune care își acoperă integral salariile și cheltuielile curente din venituri proprii — 37,5% în 2025. Numai că asta înseamnă că restul de 62,5% dintre comunele ilfovene pică chiar de la primul test de autonomie financiară.

Nici orașele nu stau toate la fel de bine. Din cele opt orașe ale județului, doar patru — Voluntari, Otopeni, Popești-Leordeni și Chitila — s-au menținut constant, din 2018 până în 2025, în grupul celor 16 orașe din România care și-au acoperit funcționarea curentă exclusiv din resurse proprii. Celelalte patru — Bragadiru, Pantelimon, Buftea și Măgurele — au oscilat sub acest prag, deși zona a fost plină de șantiere și dezvoltări imobiliare în ultimii ani.

Și mai interesant: nici acolo unde banii chiar curg, capacitatea administrativă nu vine la pachet automat. Comuna Chiajna, de exemplu, a strâns în 2025 venituri proprii de aproximativ 25,5 milioane de euro și a cheltuit pe salarii 2,2 milioane de euro, adică circa 52 de euro pe cap de locuitor. În comparație, Voluntari și Otopeni au încasat peste 1.200 de euro pe locuitor, cu costuri salariale sub 400 de euro pe cap de locuitor — deci o eficiență net diferită în administrarea banilor.

Raportul pune această discrepanță pe seama lipsei de specialiști din primării. Datele Curții de Conturi citate în studiu arată că, la nivel național, doar o comună din zece are un auditor intern, doar patru din zece au un arhitect-șef, iar primăriile comunale reușesc să încaseze doar 57% din ce ar avea de colectat. Concluzia autorilor e directă: nu poți cere unei primării fără arhitect să planifice, fără om de achiziții să cumpere și fără auditor să verifice, și apoi să te miri că proiectele întârzie la nesfârșit.

De ce nu e suficient să lipim comunele una de alta

Pentru zona București-Ilfov, raportul atrage atenția că centrul unui viitor cluster administrativ nu se alege după tabelul cu cele mai frumoase cifre, ci după direcția în care se mișcă oamenii zi de zi — naveta, serviciile, accesul. Dacă acel centru pică testele de investiții sau de achiziții, întregul cluster primește cel mult un verdict „galben”, adică o comasare ar fi fezabilă doar cu sprijin de tranziție.

Vestea bună, dacă vrem s-o numim așa, e că Municipiul București și toate cele șase sectoare trec testul de viabilitate financiară — și-au acoperit în fiecare an din ultimul deceniu salariile și cheltuielile curente din venituri proprii. Dar asta nu rezolvă problema mai mare a regiunii: nu poți repara polul București-Ilfov lipind pur și simplu o comună săracă de la marginea județului de o comună bogată de lângă centură.

Cu zeci de mii de oameni care fac zilnic naveta din Ilfov spre Capitală, raportul cere ceva mai ambițios decât o simplă redesenare de granițe: un nivel de guvernare al întregii zone, cu planificare comună, o autoritate unică de transport, buget și finanțare proprii. Fără o asemenea structură de coordonare, capabilă să gestioneze proiecte majore și licitații transparente, Bucureștiul și Ilfovul riscă să rateze din finanțările uriașe — 60,2 miliarde de euro — prevăzute prin Planul Național și Regional 2028-2034 al Uniunii Europene.

Morala poveștii: contul bancar al unei primării spune o parte din adevăr, dar cealaltă jumătate ține de oameni, expertiză și organizare — iar fără ele, orice hartă nouă rămâne doar un desen frumos pe hârtie.

Sursă: Buletin de București (buletin.de)