⏱ 2 min de citit
Dacă ți se pare că relația bucureștenilor cu tramvaiele e complicată, să știi că nu e nimic nou sub soare. În anii ’50, orașul nostru a trecut printr-un adevărat triunghi amoros cu mijloacele de transport în comun, iar povestea asta merită spusă.
În 1949, Societatea de Transport București își schimbă denumirea în Întreprinderea de Transport în Comun și începe o nouă eră. Infrastructura din Capitală se extinde considerabil, iar pe străzi apar troleibuze și autobuze noi-nouțe, care par să fie viitorul transportului urban.
Bucureștenii se lasă complet seduși de noile venite. Troleibuze moderne, autobuze confortabile – cine mai vrea tramvaiele alea zgomotoase și încăpățânate pe șine? Pentru câțiva ani buni, Tatra-ul nostru iubit e lăsat pe dinafară, ca într-o relație toxică în care tot tu ești de vină.
Dar, ca în orice poveste de dragoste care se respectă, bucureștenii își dau seama că au făcut o greșeală. Tramvaiele aveau ceva special – erau de încredere, rezistente, și știau exact pe unde să meargă. Așa că, spășiți și mai înțelepți, bucureștenii se întorc la tramvaie, recunoscând că, în ciuda tuturor ispitelor moderne, vechea dragoste rămâne cea mai puternică.
Perioada 1949-1989 devine astfel una de echilibru, în care toate cele trei tipuri de transport – tramvaie, troleibuze și autobuze – învață să coexiste în Bucureștiul socialist. O lecție de viață pe șine, dacă vrei.
Și dacă te întrebi de ce mai avem astăzi atâtea tramvaie în București, ei bine, acum știi: pentru că bucureștenii au învățat că, uneori, prima dragoste e și cea mai durabilă.
