De ce interzicerea păcănelelor nu e chiar soluția magică

Consilierii generali și cei din Sectorul 3 au pe masă proiecte prin care să scoată sălile de jocuri de noroc din cartiere. Sună bine la prima vedere, dar un criminolog specializat în politici publice vine cu o perspectivă mai nuanțată: interzicerea totală nu rezolvă problema, ci o mută în altă parte.

Vlad Zaha, criminolog cu studii la Manchester și Oxford, spune lucrurilor pe nume: interdicțiile totale la jocuri de noroc pur și simplu nu funcționează. În loc să dispară fenomenul, oamenii trec fie în online, fie în zona clandestină, unde totul e mult mai nasol — fără nicio protecție, cu înșelătorii și violență.

Legătura dintre săli de păcănele și criminalitate e mai degrabă sporadică, explică Zaha. Pot apărea furturi sau fraude când cineva dezvoltă o adicție și nu primește ajutor, dar sălile fizice în sine nu sunt cauza directă. Problemele apar mai degrabă în cazul jocurilor ilegale, unde intră în scenă cămătarii și exploatarea.

Studiile internaționale confirmă: în Cehia, patru orașe care au interzis complet jocurile de noroc nu au văzut nicio scădere semnificativă a criminalității. Oamenii pur și simplu s-au mutat în online sau au găsit săli ilegale. Problema a rămas, doar și-a schimbat forma.

Și aici vine partea interesantă: în România, casele de pariuri fac oricum de trei ori mai mulți bani din online decât din spațiile fizice. Deci o interdicție totală în orașe ar lua doar un sfert din veniturile lor, iar restul s-ar compensa rapid prin migrarea jucătorilor în mediul virtual.

Fără reglementări serioase în online, fără programe de prevenție și tratament, și cu reclamele la jocuri de noroc încă omniprezente, o interdicție totală e doar o mișcare cosmetică. Mai rău, va crea spații ilegale în apartamente și subsoluri, unde nu există niciun mecanism de protecție.

Soluția corectă, susține criminologul, e reglementarea strictă: un număr calculat de săli pe cap de locuitor, concentrate în anumite zone unde pot fi supravegheate, interzicerea aproape totală a reclamelor, și investiții masive în prevenție și tratament. Cam ca în cazul altor dependențe — de fapt, dependența de jocuri de noroc activează exact aceleași zone ale creierului ca și drogurile și e clasificată în aceeași categorie în manualele de psihiatrie.

Zaha atrage atenția și asupra unei contradicții evidente: statul acceptă jocurile de noroc pentru că aduc bani la buget, dar pedepsește penal consumatorii de droguri. De ce nu tratăm jucătorii problematici la fel cum îi tratăm pe consumatori? De ce nu reglementăm ambele zone cu aceeași logică a reducerii riscurilor?

Statisticile arată că aproximativ 5% dintre femei și 12% dintre bărbați ajung la joc problematic la nivel global. În România, unde reglementarea e slabă și reclamele sunt peste tot, chiar și un procent mic înseamnă zeci de mii de oameni care au nevoie de ajutor și nu-l primesc.

Deci da, păcănelele sunt o problemă. Dar soluția nu e să le scoatem din vedere și să credem că au dispărut. E să le reglementăm serios, să limităm accesul, să oprim reclamele și să investim în ajutorarea oamenilor care au nevoie. Altfel, riscăm să transformăm o industrie reglementată într-una subterană, mult mai periculoasă.