Casa de pe Calea Victoriei 163, de la Regina Maria la ruine

Dacă ai mers vreodată pe Calea Victoriei, prin zona dintre Piața Victoriei și strada Sevastopol, poate ai trecut fără să știi pe lângă rămășițele uneia dintre cele mai zbuciumate clădiri din București. E vorba de Casa Principesei Elisabeta, cunoscută și ca Casa Marie Angèle Polizu-Micșunești, de la numărul 163.

Povestea începe prin anii 1920, când zona se numea încă Podul Mogoșoaiei și terenul aparținea Mariei Angèle Polizu-Micșunești, descendentă a unei vechi familii boierești. Ea a ridicat primele construcții pe acest teren între 1924 și 1925.

La sfârșitul lui 1927, casa a fost cumpărată chiar de Principesa Elisabeta a României, printr-un mandatar pe nume Alexandru Sc. Stan, contra sumei de 12.000.000 de lei plus alte taxe. Nu a fost o achiziție ușoară — Regina Maria însăși nota în jurnalul ei cât de greu i-a fost Casei Regale să adune banii necesari.

Odată cumpărată, în 1928 clădirea a trecut printr-o transformare masivă, căpătând un aer toscan după planurile arhitectului George Matei Cantacuzino. Inaugurarea, în martie 1928, a adunat-o pe Regina Maria alături de Principesa Ileana — sigur o petrecere pe cinste pentru vremea aceea.

În 1937, chiar dacă Principesa Elisabeta se muta deja spre noua reședință de pe Șoseaua Kiseleff, a continuat să bage bani în finisaje și extinderi pe Calea Victoriei. Datoriile către antreprenori, însă, au rămas o durere de cap chiar și după mutarea definitivă.

Odată cu instaurarea comunismului și plecarea Familiei Regale din țară, în 1948, imobilul a intrat, ca multe altele, sub controlul statului. Înainte de asta, funcționase ca sediu al Clubului Marii Industrii, poreclit sugestiv „Clubul Miliardarilor”.

Din 1950, clădirea a fost preluată de Uniunea Ziarelor din România, care a folosit-o zeci de ani pentru întâlniri și mese festive. Interesant, chiar în spatele proprietății, în 1940, la ordinul generalului Ion Antonescu, a fost desființat cel mai vechi cimitir evreiesc din București.

Cutremurul din 1977 a lovit greu clădirea, ducând la demolarea parțială a fațadei, iar sistematizările comuniste au ascuns-o ulterior în spatele unor blocuri noi — genul de decizii urbanistice care încă ne fac să ne întrebăm „de ce?”.

După 1989, imobilul a intrat în circuitul privat și a găzduit tot felul de localuri cu poveste: restaurantul „Merele de Aur”, un cazino clandestin, apoi „Istria” și o variantă locală a faimosului „Șarpe Roșu”. Distracție bucureșteană din plin, până pe la 2020, când toate activitățile s-au închis definitiv și clădirea a intrat într-o perioadă de abandon și vandalizări.

Din păcate, povestea nu s-a oprit acolo. În seara zilei de 7 decembrie 2024, un incendiu puternic a mistuit ce mai rămăsese din structură și finisaje, lăsând în picioare doar coloanele de la intrare. Iar în vara lui 2025, un al doilea incendiu a mai adăugat pagube, distrugând și anexele din grădină.

Așa arată azi una dintre cele mai încărcate de istorie clădiri de pe Calea Victoriei — o carte poștală din Bucureștiul regal, ajunsă acum doar o umbră a ce a fost.

Sursă: B365 (b365.ro)