Ajutor de 50 lei la facturile de energie electrică pentru persoanele vulnerabile din Sectorul 5

Persoanele aflate în situații vulnerabile din Sectorul 5 vor putea beneficia de un ajutor financiar de 50 lei lunar pentru a-și acoperi facturile de energie electrică, conform unui proiect ce se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local. Această măsură, dacă va fi aprobată, ar putea fi implementată timp de un an, începând din luna următoare aprobării.
Proiectul detaliază categoriile de persoane eligibile pentru acest sprijin, precum și condițiile necesare pentru a putea solicita ajutorul. Începând cu 1 iulie 2025, schema națională de plafonare a facturilor la energie electrică a fost suspendată, iar Guvernul a adoptat OUG nr. 35/2025, care permite administrațiilor locale să acorde ajutoare suplimentare din bugetele proprii.
„Analiza ultimilor patru ani arată că sărăcia energetică afectează grav populația din Sectorul 5, cu un impact semnificativ asupra resurselor financiare ale persoanelor cu venituri reduse.”
Conform propunerii, ajutorul de 50 de lei pe lună va fi oferit sub formă de tichet electronic de energie, destinat persoanelor vulnerabile, pentru a contribui la acoperirea costurilor energetice. Suma va fi alocată din bugetul local al Sectorului 5.
Beneficiarii acestui sprijin vor fi persoanele singure cu venit net lunar cuprins între 1.940 și 2.547 lei și familiile cu venit net lunar pe membru între 1.784 și 2.547 lei. Este important de menționat că doar persoanele care au domiciliul pe raza Sectorului 5 și care locuiesc efectiv la adresa respectivă pot solicita acest ajutor.
Criterii de eligibilitate și excludere
Proiectul stabilește și criteriile de excludere pentru persoanele care nu vor putea beneficia de ajutorul de 50 de lei. Astfel, nu vor fi eligibile persoanele care:
- dețin clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu;
- au terenuri în intravilan mai mari de 1.200 mp în zona urbană;
- dețin mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani;
- dețin ambarcațiuni, cu excepția celor necesare pentru transportul în cazul locuitorilor din zona Rezervației Biosferei “Delta Dunării”.
De asemenea, persoanele care au conturi sau depozite bancare ce depășesc 5.000 lei nu se încadrează în criteriile de acordare a ajutorului.
Documentele necesare pentru solicitare
Persoanele care doresc să obțină acest ajutor trebuie să depună o cerere la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 5, împreună cu următoarele documente:
- Cerere-declarație pe propria răspundere;
- Act doveditor al dreptului de proprietate sau folosință asupra imobilului;
- Acte de identitate pentru toate persoanele din gospodărie;
- Certificat de căsătorie;
- Documente doveditoare ale veniturilor realizate;
- Factură de energie electrică, completă, cu toate paginile.
Este important de menționat că lista documentelor nu este exhaustivă, iar autoritățile pot solicita și alte acte justificative relevante pentru evaluarea fiecărui caz în parte.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul buletin.de și poate fi vizualizată direct aici.