AC/DC la 50 de ani: rețeta care nu s-a schimbat niciodată

Hai să facem puțină socoteală: în septembrie 1976 apărea „Dirty Deeds Done Dirt Cheap”, al treilea album AC/DC, și de atunci se împlinesc acum 50 de ani de formulă neschimbată. Nu e articol despre București neapărat, dar dacă ești genul care pune Highway to Hell în boxe când prinzi de Podul Grant sau pe Centura Ilfovului, merită să știi povestea din spate.

Formula din 1976 avea în componență pe Bon Scott, Angus Young, Malcolm Young, Mark Evans și Phil Rudd, iar temele erau exact ce te aștepți: femei, mașini și, în piesa care dă titlul albumului, tipi dubioși gata să-ți rezolve problemele contra unei sume modice. De aici încolo, AC/DC a repetat aceeași estetică vreme de 50 de ani — petreceri stropite din belșug, evadări și tot soiul de năzbâtii care au devenit, în timp, un fel de semnătură.

Fanilor nu prea le pasă de repetitivitate, la fel cum nici cititorilor lui Stephen King nu le-a păsat că The Stand și IT au fost scrise, cică, cu AC/DC urlând în boxe. Chiar și filmul Maximum Overdrive, singura încercare a lui King ca regizor, a primit soundtrack semnat de australieni.

În 1980, moartea subită a lui Bon Scott — găsit fără suflare într-un Renault 5 parcat pe o stradă din Londra — părea să pună punct poveștii. A urmat însă Brian Johnson, fost mecanic și cântăreț de cabaret, care a preluat microfonul și a scos, alături de trupă, „Back in Black”, unul dintre cele mai bine vândute albume din istorie. Piese ca You Shook Me All Night Long sau Shoot to Thrill au cimentat exact acel amestec de rock dur și refren fredonabil care a făcut din AC/DC un fenomen transgenerațional.

Acum, formula s-a mai schimbat: din vechea gardă mai rămân Brian Johnson și Angus Young, alături de chitaristul Stevie Young, basistul Chris Chaney (fost Jane’s Addiction) și bateristul Matt Laug. Trupa termină în prezent un turneu american, după ce a umplut stadioane în Europa, Australia și America de Sud începând din 2024.

Amuzant e că cei doi „noi veniți”, Chaney și Laug, aveau 10, respectiv 12 ani când apărea Back in Black — deci suntem undeva la granița dintre legendă vie și trupă de tribut. Dar, ca și în cazul Metallica sau Guns N’ Roses, fanii nu se prea sinchisesc și continuă să umple arenele, la unison pe Highway to Hell.

Zvonurile despre „ultimul turneu” circulă de mult — erau prezente și la concertul AC/DC de la București din 2010 — dar, în ciuda problemelor de auz ale lui Johnson (care a dus, în 2016, la colaborarea bizară cu Axl Rose, cântând pe scaun din cauza unui picior fracturat), trupa tot nu se oprește.

La 50 de ani de la Dirty Deeds Done Dirt Cheap, nu ne rămâne decât să dăm volumul la maximum și să ne bucurăm, ca bunul Stephen King, de energia unei trupe care a făcut din refuzul schimbării propria artă.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)