Cultura

Un argentinian, doi tipi goi pe scenă și Sibiul care îl adoptă

⏱ 4 min de citit

Nu știm cum ați petrecut weekendul trecut, dar undeva la Sibiu lucrurile stăteau interesant: Luciano Rosso, artist argentinian stabilit la peste 12.000 de kilometri de Buenos Aires, se pregătea să revină pe scena Teatrului Gong cu „Un Poyo Rojo”, un spectacol care are deja la activ 1.500 de reprezentații și care, sincer, pare greu de ratat dacă ești prin zonă pe 19 sau 20 noiembrie.

Rosso nu e la prima lui vizită în orașul de sub Tâmpa — a mai fost acolo cu „Furor” în 2019 și de două ori cu „Apocalipsync” (2022 și 2025). Într-un interviu recent, povestește că relația cu echipa Teatrului Gong s-a transformat, în timp, dintr-o simplă oprire de turneu într-o reîntâlnire adevărată. „Atunci când ești în turneu, te afli într-o continuă mișcare, trecând de la un oraș la altul, de la un teatru la altul, de la o echipă la alta. Tocmai de aceea, simt că e foarte valoros să poți reveni într-un loc și să construiești, în timp, o relație cu oamenii de acolo”, spune el.

Despre Sibiu mărturisește că l-a descoperit mai mult din lucrurile mărunte — drumurile zilnice, o masă, o conversație întâmplătoare — decât din turism clasic, pentru că repetițiile și pregătirile tehnice îi mănâncă toată energia. „Contrastul cu Buenos Aires te îndeamnă să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă”, zice artistul, adăugând că astfel de călătorii profesionale continuă să-l uimească: să ajungi atât de departe de casă și să găsești totuși o legătură imediată cu oameni care vorbesc altă limbă.

Cât despre „Un Poyo Rojo” în sine — spectacolul e construit din aproape nimic: doi corpuri care împart același spațiu, se observă, se tatonează, se provoacă. Din asta ies absurdul, dorința, competiția, dar și tandrețea, fără ca relația dintre cei doi personaje să se lase definită vreodată complet. Spre deosebire de „Apocalipsync”, aici totul pornește din dialogul fizic permanent cu partenerul de scenă — ce face unul depinde strict de ce primește de la celălalt.

Rosso explică și miza de fond a spectacolului: deconstrucția clișeelor despre masculinitate. „Mă interesează să dau corpului libertatea de a ieși din tiparele și așteptările care i-au fost impuse”, spune el, menționând cum normele nescrise — cum trebuie să se miște un bărbat, ce poate arăta, cât de aproape îi e permis să stea de alt bărbat — sunt luate și împinse până se destramă. Competiția devine seducție, forța scoate la iveală fragilitate, iar umorul e unealta prin care toate contradicțiile astea pot coexista fără predici.

Interesant e și cum reușește să păstreze prospețimea după 1.500 de reprezentații. Structura e foarte precisă, dar, spune Rosso, corpul lui și al partenerului se simt diferit de la o zi la alta, iar publicul își aduce propriul ritm de a râde sau de a tăcea. În plus, la fiecare spectacol folosesc un radio acordat live pe un post local — orice se transmite în acel moment devine parte din spectacol, imprevizibil și irepetabil. „Lumea de afară pătrunde în teatru, iar fiecare reprezentație capătă ceva unic”, zice el.

Despre provocarea de a juca pe o scenă aproape goală, cu corpul drept singur instrument, Rosso vorbește despre nevoia ca fiecare mișcare să aibă o intenție clară și despre vulnerabilitatea pe care o presupune o asemenea expunere — dar tocmai din ea se naște, spune el, o apropiere extraordinară cu publicul.

Pe scurt: dacă ești prin Sibiu pe 19 sau 20 noiembrie și vrei ceva diferit de teatrul clasic cu replici multe și decoruri grele, „Un Poyo Rojo” la Teatrul Gong pare un pariu sigur.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)

Citește și

DeBucuresti este partener LIXRA Media Intelligence Network