⏱ 2 min de citit
Hai să vorbim despre ceva care sună a problemă de Excel ieșit din control: România încearcă să gestioneze 238.000 de străini, dar sistemul nostru birocratic face ce face mai bine – se blochează singur.
Strategia Națională privind Imigrația 2026-2030 a intrat în dezbatere publică și vine cu cifre care par scoase dintr-un raport corporatist impecabil. Tabelele arată bine, datele sunt aliniate frumos, dar realitatea din spatele lor e una care te face să-ți pui mâinile în cap.
Sistemul de gestionare a migrației s-a înmulțit de patru ori în ultimii cinci ani. Patru ori! E ca și cum ai avea un apartament de două camere și dintr-o dată ți-ar suna la ușă încă șapte familii care vor să locuiască la tine, dar tu ai doar un frigider și o singură cheie.
Și aici vine partea interesantă: apare în raport un termen nou, “migrația mascată”, care sună a titlu de thriller, dar e de fapt o realitate care corodează tot sistemul de vize de muncă. Practic, oameni care vin oficial cu un scop ajung să facă cu totul altceva, iar autoritățile noastre nu prea au cum să țină evidența.
Problema nu e neapărat că vin mulți străini – București și România au nevoie de forță de muncă. Problema e că instituțiile noastre nu au evoluat deloc în ritmul în care s-a schimbat realitatea. E ca și cum ai încerca să rulezi aplicații moderne pe un calculator din 2010: teoretic merge, practic te enervezi.
Documentul recunoaște, între rânduri și prin cifre, că România nu mai face față. Sistemul actual de monitorizare, procesare și integrare a imigranților e depășit complet. Vorbim de birouri care lucrează cu proceduri din altă eră, de baze de date care nu comunică între ele, de funcționari care nu au instrumentele necesare.
Și uite așa ajungem în situația în care avem strategii naționale cu tabelele-n regulă, dar pe teren e haos. Pentru că, hai să fim sinceri, asta știm noi cel mai bine: să facem hârtii frumoase și să ne pierdem în implementare.
