Patru arhive de ilustratori, scoase din sertare la PostModernism Museum

Dacă ai crescut cu cărți ilustrate de la Editura Ion Creangă sau ți-aduci aminte vag de o revistă „Urzica” pe care o răsfoiai pe furiș la bunici, s-ar putea să te intereseze ce a pus la cale PostModernism Museum. Muzeul a lansat proiectul „Ilustratori în misiune: colecții recuperate ale artelor grafice românești (1930-1990)”, prin care a strâns, digitalizat și făcut public arhivele a patru artiști care au desenat generații întregi de copii și tineri: Gheorghe Cernăianu, Vasile Dobrian, Mihail Gion și Gheorghe Ivancenco.

Vorbim despre materiale care, până acum, erau risipite prin arhive publice, poduri de familie și colecții private, greu de găsit și și mai greu de pus cap la cap. Acum sunt accesibile gratuit online — lucrări originale, schițe, corespondență, documente personale și fotografii — și, ca să fie treaba completă, poți explora totul cu ajutorul unui asistent conversațional bazat pe inteligență artificială. Da, ai citit bine, poți „discuta” practic cu arhiva.

Pentru cei cărora le plac poveștile din spatele imaginilor, proiectul vine cu audiobookuri ilustrate, filme de animație și interviuri video cu istorici de artă. Iar pentru profesori, a fost gândit un ghid digital numit „Arhiva în clasă”, cu scenarii de lecție pentru orele de educație artistică, istorie și română, organizate pe trei direcții: ilustrația ca instrument al comenzii sociale, memoria vizuală a copilăriei și gândirea critică față de imaginea de propagandă. Practic, un fel de manual pentru cum să te uiți critic la un desen aparent nevinovat dintr-o carte de povești.

Cercetarea din spatele arhivelor a ajuns deja la două conferințe internaționale: „Graphic Heritage from ‘Class Enemy’ Propaganda to the ‘Baby Boom’ Imaginary”, prezentată la conferința „Communism for Young People” a Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” (28-29 mai 2026), și „Animation as a Propaganda Tool in the Context of the Cold War: The Case of Romanian Graphic Artists in the GDR”, la conferința academică a Animation Bucharest International Film Festival (ABIFF #6), în parteneriat cu UNATC (6 iunie 2026).

Fiecare arhivă are povestea ei. Cea a lui Mihail Gion adună caricaturi interbelice și postbelice, afișe de propagandă, ciclul „Viața satului”, desene din călătoriile sale în URSS, Egipt, Grecia, Coreea și Italia, plus portrete de scriitori și actori. Între 1942 și 1975, Gion a ilustrat peste 30 de cărți pentru copii, printre care volume semnate de I. L. Caragiale, Tudor Arghezi, Ion Creangă și Jaroslav Hašek.

Arhiva lui Gheorghe Cernăianu cuprinde gravuri din perioada 1969-1992, grafică și pictură, dar și cărțile pe care le-a ilustrat mai ales pentru Editura Ion Creangă între 1970 și 1991, inclusiv „Doamna Chiajna” de A. I. Odobescu și scrieri de Panait Istrati.

Arhiva lui Gheorghe Ivancenco include un opis, cataloage, lucrări de grafică și ilustrații de carte, printre care cele realizate pentru Pisemski și Turgheniev, apărute la Editura ARLUS „Cartea Rusă” în 1953.

Iar arhiva lui Vasile Dobrian aduce la lumină fotografii inedite din perioada 1925-1981, cataloage și ciclurile „Steaua inimei” (1939), „Ciclul Morții” (1942) și „Drumul unei vieți” (1946).

Pe lângă arhivele în sine, proiectul vine și cu o serie de dialoguri moderate de istoricul de artă Cosmin Nasui, în care cei care au lucrat efectiv în presa și edituri pentru copii, dar și cercetători ai perioadei, povestesc culisele. Una dintre discuții, „Benzi desenate între două lumi: Pif Gadget și România comunistă”, îl are invitat pe Dodo Niță, cercetător al benzii desenate românești, și pornește de la cartea sa „Familia Pif” (Editura Revers, 2026) — se vorbește despre cum revista franceză ajungea în România în 15.000-20.000 de exemplare pe săptămână, până când abonamentele au fost interzise în decembrie 1981.

O altă discuție, „BD, cenzură și Ceaușescu”, îl are protagonist pe Vintilă Mihăescu, fost redactor artistic al revistei „Cutezătorii”, care povestește despre benzile desenate din anii ’70 și despre o expoziție refuzată de comisie în 1985, pe care a reușit să o salveze transformându-și, în doar câteva zile, desenele în „panouri decorative”. Mihăescu mai apare într-un al doilea dialog, despre comenzile de la editurile Ceres, Ion Creangă și Albatros, lucrate adesea într-o singură săptămână, dar și despre tapiseria de comandă.

Pentru cei curioși de partea mai întunecată a graficii de comandă, discuția „Cum se desena un dușman: canonul propagandei grafice în România comunistă” îl are invitat pe Victor Sămărtinean, doctorand al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” și cercetător IICCMER. Studiul de caz este revista „Urzica”, apărută pe 1 februarie 1949 după modelul sovietic „Krokodil”, într-o perioadă în care o caricatură era plătită aproape cât salariul unui muncitor.

Tot în cadrul proiectului au fost produse și două materiale de cercetare mai ample, disponibile în română și engleză: „Commissioned Illustrators: Graphic Heritage from ‘Class Enemy’ Propaganda to ‘Baby Boom’ Imaginary”, care urmărește cum s-au schimbat temele graficii odată cu prioritățile regimului, pornind de la arhivele a șapte graficieni, și „Vasile Dobrian: Lost in Bibliography, Found in the Museum”, care reconstituie cariera artistului între 1934 și 1999 — de la gravor militant în ilegalitate, la figură onorată oficial după război, până la recunoașterea sa ca reper al avangardei românești.

Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), iar printre partenerii implicați se numără Modernism.ro, Nasui Collection & Archives, Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Brașov și Muzeul Brăilei „Carol I”. Dacă ai un weekend liber și ți-e dor de niște nostalgie bine documentată, arhivele merită explorate măcar din curiozitate — te prinzi repede cât de mult spune un desen aparent inocent despre vremurile în care a fost făcut.

Sursă: Modernism (modernism.ro)