O seară cu România-Polonia, pe jos, cu metroul și trotineta

Sâmbătă seara, peste 45.827 de oameni au umplut Arena Națională ca să vadă România bătând Polonia cu 2-1. Dar meciul ăsta are și un retur mai puțin glorios: drumul până la stadion și înapoi, prin orașul nostru plin de surprize, de la podețe improvizate din scândură până la gropi care te lovesc drept în ghidonul trotinetei.
Totul a pornit cu un plan simplu: metrou până la Iancului, cu schimb la Victoriei, apoi mă descurc eu mai departe. Pe peron, la Eroii Revoluției, muzica în căști părea să se audă tot mai încet, semn clar că seara avea să fie una lungă. În vagon, generații întregi se perindau — adolescenți cu ochii în telefon, un hipster cu bocanci de noroi și flori într-un ghiozdan, tineri cu fulare tricolore și o mamă cu copilul în șapcă de România, gata de meci.
La Iancului am ochit o trotinetă și am luat-o spre Vatra Luminoasă, pe lângă cofetăria Alice și un magazin Froo(g) — varianta românească a faimosului lanț polonez Żabka, a cărui denumire înseamnă chiar „broscuță”. Cartierul, pe care îl știu bine după nouă ani de stat pe-acolo, m-a întâmpinat cu un podeț din scândură peste o baltă mare dintr-un gang, soluție 100% made in București: „merge și-așa”. Dincolo de poliție și de câteva străduțe șerpuite, am ajuns repede la Pierre de Coubertin.
Pe stadion, lucrurile au mers relativ lin — fără ceai cald, doar cafea la chioșcuri, și fără uscător de mâini la baie, dar cu un steward tare simpatic, prezent de la ora 8:30 dimineața, care și-a cerut scuze frumos când a greșit un sector. Suporterii noștri au aprins torțe și au cântat, iar cei câteva mii de polonezi veniți cu echipa lor n-au stat nici ei degeaba.
Meciul în sine a fost mai degrabă un chin la început — 0-0 la pauză, cu două goluri anulate (unul polonez, unul românesc) care au ținut tensiunea la cote maxime. Apoi, în repriza secundă, Alexandru Cicâldău a deblocat tabela, urmat de un gol doi pentru România. Polonezii au mai punctat o dată pe final, dar echipa noastră a rezistat eroic ultimele minute și a câștigat, scor final 2-1.
Apoi a venit partea mai puțin eroică a serii: întoarcerea acasă. STB-ul a prelungit programul mai multor linii special pentru seara meciului, ceea ce chiar a ajutat. Am prins troleibuzul 85 de pe Pache spre Universitate, m-am mai încălzit câteva stații, apoi am continuat pe trotinetă prin centru, strecurându-mă printre petrecăreții de sâmbătă seara care traversau pista de biciclete fără să se uite nici măcar o dată în stânga sau în dreapta.
Pe Șerban Vodă, segmentul ciuruit de gropi și-a cerut tributul — o denivelare prinsă din plin lângă Candiano Popescu m-a trimis direct în ghidon, cu genunchiul plângând și vezica în alertă. Am abandonat temporar trotineta la o cabină de toaletă mobilă din Parcul Carol, apoi am continuat pe ultimii doi kilometri de baterie, trecând iar prin hârtoacele de pe Șerban Vodă, pe Cuțitul de Argint și pe Sulina, până acasă, la 00:35, înghețat și șchiopătând ușor.
România lui Hagi a adus o victorie de moral pe Arena Națională, dar performanța reală a serii rămâne alta: să traversezi Bucureștiul dintr-un capăt în altul, fără mașină, și să ajungi întreg acasă — chiar dacă, uneori, cu un genunchi mai vânăt.
Sursă: Buletin de București (buletin.de)