O experiență memorabilă la Catedrala Națională: 4 ore de așteptare și momente inedite
După o zi întreagă de monitorizare a hărții interactive a Arhiepiscopiei, am reușit să prindem „fereastra divină” de doar 3 ore și jumătate pentru a intra în Catedrala Națională. Ce a urmat? Un pelerinaj urban de 4 ore, un băiețel adorabil și o doamnă cu spirt.
Cursa pentru o coadă mai scurtă
Pe 2 noiembrie, am urmărit cu răbdare harta interactivă a Arhiepiscopiei Bucureștilor, sperând ca timpul de așteptare pentru a intra în Catedrală să scadă sub 10 ore. La ora 20:30, minunea s-a întâmplat: „timp estimat – 3 ore și jumătate”. Fără ezitare, am pornit spre Catedrală.
Am ajuns în jurul orei 21. Preoții cântau, jandarmii socializau, iar coada… stătea.
Din stația „Piața Arsenalului”, am încercat să găsesc o cale de acces pentru a ajunge la rând. Împreună cu alți câțiva oameni, am încercat să traversăm pe prima trecere de pietoni, dar jandarmii ne-au redirecționat. Așa că, am făcut cale întoarsă și am mers paralel cu coada pe partea opusă a străzii. După aproximativ 5 minute de mers, am găsit capătul, dar între noi și el era o stradă cu 2 benzi pe sens și un scuar la mijloc.
În lipsa ajutoarelor din partea autorităților, am trecut strada cu „ajutorul Domnului” și ne-am așezat la rând.
Trotuarul care se destramă
A început așteptarea: 2 ore pe un trotuar care semăna mai mult cu o ruină decât cu o alee din centrul Capitalei. Trotuarul, pe care au așteptat sute de mii de vizitatori, era la fel de șubred precum zidul care înconjoară Catedrala. Asfaltul era fisurat, gropile și denivelările erau peste tot, iar un copac aproape cât trotuarul bloca trecerea.
După această aventură de tip off-road, am ajuns în fața porții Catedralei. Acolo ne aștepta o nouă coadă, în zig-zag, care a mai adăugat o oră și ceva la timpul de așteptare.
Înăuntru: frumusețe, emoție și … spirt
Interiorul Catedralei m-a lăsat fără cuvinte: culori vii, mozaicuri superbe și o ordine desăvârșită. Momentul care m-a făcut să uit cât de înghețată eram, de fapt, a fost întâlnirea cu un băiețel de aproximativ 5 ani. Văzându-l la rând, un preot l-a întrebat râzând dacă mai poate și cum a rezistat atât la coadă. Micuțul a răspuns rușinat, dar mândru: „Da! Am venit să vorbesc cu Doamne Doamne!”. Această scenă l-a făcut pe preot să radieze, mângâindu-l pe copil pe cap și rugându-l să rămână la fel de înțelept și când va crește.
La câțiva metri mai încolo, în Altar, o altă scenă, tragicomică: o doamnă, înarmată cu o sticlă de spirt și o cârpă, încerca din răsputeri să-și facă loc pentru a dezinfecta crucea din Altar, înainte de a se ruga și de a o săruta. În timp ce eu ieșeam, ea continua să se agite, hotărâtă să lase locul curat.
Credincioșii aveau posibilitatea de a lăsa acatiste în cutiile de lângă Masa Sfântă sau de lângă POS-ul instalat la ieșirea din Altar, POS care a fost ignorat de majoritatea vizitatorilor.
La ieșirea din Altar, câțiva voluntari ne așteptau. Mă așteptam să primesc un calendar bisericesc sau iconițe, dar în schimb am primit o iconiță și un pliant cu informații despre mozaicurile Catedralei.
După 4 ore de stat la coadă, pot spune că experiența a meritat. Catedrala Națională este grandioasă și impresionantă, chiar dacă mai are de așteptat până va fi complet pictată. Și, cine știe, poate atunci trotuarul din jur va fi la fel de solid precum credința celor care stau la coadă.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul b365.ro și poate fi vizualizată direct aici.