Mircea Lucescu s-a dus. Bucureștiul plânge un maestru

E greu să scrii despre Mircea Lucescu la trecut. Pentru generații întregi de bucureșteni care au crescut cu fotbalul românesc, „Il Luce” nu era doar un antrenor — era omul care te făcea să crezi că poți ridica trofeul, chiar dacă nu aveai cei mai buni jucători.

Maestrul s-a stins pe 7 aprilie la Spitalul Universitar din București, la 80 de ani, după ce fusese internat de pe 29 martie cu probleme cardiace grave. Leșinase la antrenament, demisionase de la echipa națională pe 2 aprilie, și corpul lui obosit a cedat în fața complicațiilor.

Dar ce a lăsat în urmă? Treizeci și cinci de trofee. Echipe construite din nimic în toată Europa. Tineri talentați transformați în legende. Și, mai presus de orice, o lecție despre ce înseamnă să iubești meseria ta atât de mult încât să-ți consumi viața pentru ea.

În București, unde fotbalul e religie și fiecare cartier își are echipa lui, Lucescu era simbolul devotamentului total. Într-o lume în care toți aleargă după bani rapizi și contracte scurte, el alegea să construiască, să ridice echipe din cenușă, să modeleze caractere. “Fotbalul mi-a dat totul, dar eu i-am dat viața mea” — spunea el. Și chiar așa a fost.

Acum Gheorghe Hagi preia echipa națională, dar locul lui Lucescu în sufletele bucureștenilor rămâne gol. Pentru că unii oameni nu se înlocuiesc — se plâng, se comemorează, și se poartă mai departe în amintiri.

Drum lin printre stele, Maestre. București te va ține minte.