Metroul secret al lui Ceaușescu: mitul magistralei P2 din București

Stai liniștit în stația de metrou, te uiți după garnitura de M2 care întârzie să apară și, evident, mintea bucureșteanului o ia razna: oare unde dispar trenurile alea? Răspunsul conspiraționist, vechi de zeci de ani, e gata pregătit: s-au dus la Metroul Secret, rețeaua ascunsă construită de Ceaușescu pe sub oraș. Hai să vedem de unde vine, de fapt, legenda asta care refuză cu încăpățânare să moară.

Povestea circulă încă din anii ’90, când presa descoperise gustul senzaționalului și orașul era plin de zvonuri despre tuneluri secrete lăsate moștenire de regimul comunist. Varianta cea mai vehiculată spune că exista o magistrală paralelă de metrou, construită special pentru nomenclatură, care lega Casa Presei (fosta Casa Scânteii), Palatul Victoria și Casa Poporului de o bază militară din Măgurele — un soi de cameră de panică la scară urbană, gândită pentru cazul în care lucrurile ar fi luat-o razna pentru regim.

Numai că povestea are găuri cam mari. Pentru început, traseul imaginar nu includea sediul Comitetului Central, adică exact locul de unde Ceaușescu a plecat în ziua fatidică — și nu cu metroul, ci cu elicopterul, dacă vă mai amintiți imaginile din decembrie ’89. Există și o variantă alternativă de traseu, care ar fi trecut prin zona Pieței Revoluției (acolo unde azi e Ministerul de Interne), bifurcându-se spre magazinul Muzica, Palatul Regal și Biserica Krețulescu. Varianta asta a fost menționată de istoricul Dan Falcan, de la Muzeul de Istorie a Bucureștiului, într-un interviu pentru revista Historia.

Ce e cert, însă, dincolo de orice legendă, e că Ceaușescu chiar era obsedat de ideea unei căi de scăpare în caz de revoltă. Și mai e cert și altceva, mult mai actual: Bucureștiul nu are nici azi o hartă completă și la zi a subteranelor sale. Lucrul ăsta se vede clar pe marile șantiere din oraș, care se blochează frecvent când muncitorii dau peste vestigii arheologice sau peste conducte și țevi al căror traseu nu-l știe nimeni exact.

Același istoric Falcan povestea că a cerut de mai multe ori acces să cerceteze tunelurile de sub oraș, dar s-a lovit mereu de refuzul SRI, instituția care administrează aceste spații subterane. La un moment dat, oficialii Metrorex au recunoscut că există un tunel între Casa Poporului și stația Izvor, dar au insistat că avea cu totul alt scop decât cel din legendă.

Gheorghe Udriște, fost director general al Metrorex și fost șef al Direcției de Transporturi din Primăria Capitalei, a declarat la un moment dat că era vorba despre „un tunel de apărare” și că „nu a existat niciodată un metrou prezidențial” care să circule pe traseul tot vehiculat în legendă. Totuși, sunt istorici care confirmă că, la începutul anilor ’80, chiar s-a discutat la nivel oficial despre un proiect de metrou prezidențial.

Deci nu avem o hartă clară a subteranelor, dar avem cu siguranță tuneluri despre care nu știm prea multe, plus o obsesie demonstrată istoric a lui Ceaușescu pentru propria siguranță. Ingredientele perfecte pentru un mit urban care n-are nevoie de nimic în plus ca să prindă contur.

Și totuși, mai sunt adăugiri savuroase la poveste. Buncărul antiatomic de sub Palatul Parlamentului chiar există — e îngropat la nivelurile -2/-4, are pereți de beton armat de peste 1,5 metri grosime, uși blindate acționate hidraulic și sistem propriu de filtrare a aerului. La asta se adaugă tunelurile tehnice și galeriile de evacuare din zonă, hrană perfectă pentru orice legendă care amestecă fapte reale cu multă imaginație.

Apropo de nume: dacă v-ați întrebat vreodată de unde vine denumirea „Magistrala P2”, explicația din legendă e simplă — P2 ar veni de la „Linia Prezidențială 2”.

Dar partea cea mai suculentă a mitului abia acum începe. Se spune că pe traseul Metroului Secret circula un tren de două-trei vagoane de lux: capitonate cu lemn scump, cu fotolii din piele moale, iar pe peroane era așternută mochetă roșie, tot de calitate superioară. Accesul era, evident, strict limitat — doar Nicolae Ceaușescu, soția lui Elena, restul familiei și cei mai apropiați colaboratori aveau voie acolo.

Și nici accesul nu era unul banal: coborârea în subteran se făcea cu lifturi secrete, mascate drept dulapuri obișnuite în birourile unor clădiri strategice din București. Exact ca în romanele și filmele de aventură în care tragi de o carte dintr-o bibliotecă și se deschide o lume ascunsă — cam ca în „Leul, Vrăjitoarea și Dulapul” al lui C.S. Lewis, doar că varianta bucureșteană ar fi fost mult mai puțin magică și mult mai paranoică.

Per total, legenda Metroului Secret are toate ingredientele ca să se nască și să reziste în timp. Nu doar din motivele enumerate mai sus, ci și pentru că, atunci când s-a construit Centrul Civic al lui Ceaușescu, șantierul a fost păzit permanent de batalioane de geniu, sub pază militară strictă.

Un amănunt la fel de relevant: când excavatoarele au demolat istoricul cartier Uranus pentru a face loc Centrului Civic, au străpuns pivnițele adânci ale vechiului București — cu tot cu vechile căi de scăpare ale boierilor și galeriile mănăstirești de odinioară.

Puneți cap la cap catacombele istorice ale orașului, șantierul secretizat al lui Ceaușescu, soldații înarmați și tăcerea instituțională despre subteranele Capitalei, și obțineți exact rețeta perfectă pentru nașterea mitului Magistralei P2 — o poveste care, chiar dacă probabil nu e adevărată în forma ei completă, spune foarte multe despre frica și paranoia unei epoci.

Sursă: B365 (b365.ro)