Istorie sub beton: ce facem noi vs. ce fac Londra și Roma

Pe strada Armand Călinescu, lucrările de reabilitare a șinelor de tramvai s-au oprit temporar pentru că excavatoarele au scos la suprafață ziduri vechi, probabil de câteva secole bune. Vestea bună e că cineva a observat. Vestea proastă e ce s-a întâmplat după: o panglică de semnalizare ruptă, un soi de indiferență generală și, în scurt timp, zona a devenit un coș de gunoi improvizat peste ceea ce ar putea fi, de fapt, o bucată din istoria orașului.

Între timp, liniște totală dinspre autorități. Ne așteptăm, cel mai probabil, la un scenariu deja cunoscut: un raport arheologic care va dispărea undeva în sertarele birocrației, protejat de drepturile de autor ale arheologului plătit din bani publici — exact ce s-a întâmplat și la Planșeul Unirii, unde descoperirile au fost turnate în beton sub privirile tuturor, cu scuza grabei, a contractelor de aproape 200 de milioane de euro și a traficului care “trebuie fluidizat”.

Contrastul cu alte orașe europene e, cel puțin, jenant. Pentru că în timp ce noi tratăm arheologia ca pe un obstacol birocratic, alte capitale au demonstrat, cu bani și inginerie, că marile șantiere pot fi și ocazii de a recupera memoria unui loc.

Londra: Crossrail și arheologia tratată ca partener, nu ca dușman

Când britanicii au săpat pentru Crossrail, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din Europa, nu au văzut arheologia ca pe o piedică. Sub galeriile de metrou vechi de aproape 200 de ani, echipele au lucrat cot la cot cu arheologii și au descoperit, printre altele, gropi comune din perioada ciumei și cranii romane. Mai mult, au lansat un program dedicat de artă și identitate culturală legat direct de proiect, cu arhitecți și designeri de top implicați. Șantierul nu s-a oprit, dar nici nu a călcat în picioare istoria — a integrat-o în poveste.

Amsterdam: 700.000 de obiecte scoase la lumină de pe traseul metroului

Capitala olandeză, la fel de “mlăștinoasă” ca Bucureștiul, a săpat la peste 20 de metri adâncime pentru linia de metrou Nord-Sud. În loc să toarne beton în grabă, autoritățile au finanțat proiectul “Below the Surface”, care a scos la iveală sute de mii de artefacte — de la unelte din Epoca de Piatră până la telefoane mobile din anii 2000.

Roma și Salonic: inginerie pusă în slujba istoriei

La Roma, pentru stația Colosseo de pe Linia C, italienii au folosit tehnica înghețării solului ca să protejeze vestigiile fragile. Șantierul a durat 11 ani, dar a scos la lumină puțuri antice, cazărmi militare și mozaicuri expuse ulterior publicului. La Salonic, stația Venizelou a fost proiectată astfel încât un bulevard pavat antic să rămână vizibil chiar deasupra peroanelor — călătorii merg, literalmente, pe urmele istoriei.

La noi, istoria se aruncă la gunoi

Noi am rămas, din păcate, la mentalitatea “siguranța orașului” și “fluidizarea traficului” ca scuze universale pentru a șterge memoria urbană fără prea multe explicații publice. La Armand Călinescu, zidurile descoperite recent au ajuns, între timp, loc de aruncat gunoaie, pur și simplu ignorate.

Diferența e simplă: la Londra sau Amsterdam, excavatoarele se opresc din respect. La noi, se toarnă beton repede, pentru tăieri de panglici și reparații grăbite, iar ce rămâne în urmă sunt cetățeni care habar nu au ce se află, de fapt, sub picioarele lor.

Un oraș care nu știe să-și onoreze trecutul nu prea are cum să ceară respect de la locuitorii lui. Iar respectul ăsta ar trebui să vină constant, de sus în jos, nu doar din patru în patru ani, la campanii electorale.

E cumva ironic să vorbim cu patos despre daci și despre “limba străbună” la televizor, în timp ce istoria reală a orașului e strivită zilnic sub șenilele excavatoarelor și acoperită grăbit cu beton și țevi — iar apoi să dăm vina pe Europa că “ne distruge”.

Sursă: Buletin de București (buletin.de)