În Sectorul 3, șoferii vor fi obligați să încetinească la trecerile de pietoni. Primele patru au fost supraînălțate, urmează alte sute

Trecerile de pietoni încep să arate diferit în Sectorul 3. Primăria a finalizat primele patru traversări supraînălțate, alte patru vor fi gata săptămâna viitoare, iar planul mai mare cuprinde 826 de astfel de treceri și 274 de intersecții reconfigurate.
În București, un indicator de limitare a vitezei nu este întotdeauna suficient pentru ca șoferii să ridice piciorul de pe accelerație. Așa că, în Sectorul 3, administrația locală a început să schimbe chiar forma drumului în dreptul trecerilor de pietoni.
Primele patru treceri supraînălțate au fost finalizate, iar alte patru urmează să fie gata săptămâna viitoare. Prioritate au zonele din apropierea școlilor și grădinițelor, dar și străzile pe care circulă mulți pietoni.
Ideea este simplă: în loc ca trecerea să fie doar un marcaj alb pe asfalt, carosabilul este ridicat până la nivelul trotuarului. Șoferii trebuie astfel să reducă viteza înainte să ajungă la zebră.
Pentru pietoni, și mai ales pentru copii, asta înseamnă o măsură suplimentară de protecție într-un oraș în care traversarea străzii poate deveni uneori o aventură nedorită.
Potrivit Primăriei Sectorului 3, primele reacții ale locuitorilor sunt pozitive, în special din partea părinților care își duc copiii la școală sau la grădiniță.
Iar cifrele arată de ce astfel de intervenții sunt necesare.
În 2025, România a înregistrat 3.950 de accidente rutiere grave, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției Române. În urma acestora, 1.293 de persoane au murit, iar alte 3.125 au fost rănite grav.
Practic, peste trei oameni și-au pierdut viața, în medie, în fiecare zi pe drumurile din țară.
Nici comparația europeană nu arată mai bine. În 2024, România a avut cea mai mare rată a mortalității rutiere din Uniunea Europeană: 78 de decese la un milion de locuitori, față de media europeană de 44.
Trecerile supraînălțate sunt una dintre soluțiile prin care autoritățile încearcă să reducă viteza în zonele unde pietonii sunt vulnerabili.
Și nu este vorba doar despre cele opt treceri din această primă etapă.
Primăria Sectorului 3 are în pregătire un proiect de modernizare a 1.100 de treceri de pietoni și intersecții, pentru care urmărește obținerea finanțării europene.
Mai exact, planul prevede supraînălțarea a 826 de treceri și reconfigurarea a 274 de intersecții.
Pe lângă modificarea carosabilului, proiectul include iluminat special pentru trecerile de pietoni, panouri electronice de avertizare, garduri de protecție în apropierea școlilor și marcaje tactile destinate persoanelor cu dizabilități.
Pentru că finanțarea europeană nu a fost încă aprobată, administrația locală a început primele lucrări folosind bani din bugetul propriu.
Patru treceri sunt deja terminate, alte patru sunt programate pentru săptămâna viitoare, iar restul intervențiilor vor fi realizate etapizat.
Miza este ca șoferii să încetinească înainte de trecere, nu după ce observă pietonul.
Pentru copiii care merg zilnic la școală, o astfel de modificare a străzii poate însemna mai multă siguranță la fiecare traversare. Iar pentru șoferi, mesajul este cât se poate de clar: în apropierea zebrei, viteza trebuie redusă.