Craioveanu, primit ca un rege la Craiova: „Sunt mai frumos acum!”

Au fost emoții mari pe „Ion Oblemenco”, acolo unde Gică Craioveanu a fost întâmpinat ca un adevărat rege de fanii Universității Craiova. Fostul internațional român, iubit deopotrivă în Bănie și în Spania, s-a bucurat de o primire de poveste cu ocazia meciului dintre Universitatea Craiova și Getafe, din Conference League.
Peluza Nord a pregătit o scenografie uriașă, care a acoperit practic întreaga tribună, ca omagiu adus celui supranumit „Grande”. Suporterii i-au oferit și o eșarfă specială cu mesajul „Prazilia”, iar emoția a fost vizibilă pe chipul fostului atacant, care a recunoscut sincer cât de mult l-a impresionat gestul.
„O spun de câteva zile, că Universitatea era favorită, că era într-o formă mai bună. Numai că, după minutul 70, au început să împingă jocul. Echipa s-a retras, iar orice echipă din Spania dacă îi lași terenul te poate egala. Nemanja nu mai dă golul ăsta 10 ani dacă mai joacă. Am vorbit cu el, a mai dat așa cu Betis, dar cel de astăzi a fost senzațional”, a spus Craioveanu la zona mixtă, după remiza 1-1.
Despre scenografie, fostul fotbalist nu s-a putut abține de la o glumă, dar a recunoscut și partea serioasă: „Le mulțumesc din suflet băieților! E ceva uluitor, senzațional. Sunt emoționat, chiar nu mă așteptam. Poza nu a fost reușită, sunt mai frumos acum. Și cei de la Getafe au fost speciali, au vorbit foarte frumos de mine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt un jucător iubit acolo chiar dacă m-am retras acum 20 ani. Am zis de multe ori, fotbalistul Craioveanu a dispărut acum mulți ani, dar ei iubesc omul”.
Din punct de vedere tehnic, Craioveanu a remarcat evoluția lui Alexandru Cicâldău, dar a mai punctat și o absență care s-a simțit: „Cicâldău mi-a plăcut enorm, a făcut un meci foarte bun. Mi-au plăcut Bancu și Teles, dar nu au avut prospețimea din alte seri. Cred că a lipsit și Mora, și el e un jucător de du-te-vino care centrează, intră în combinații. Una peste alta, echipa a arătat bine. După gol, Universitatea a fost superioară până spre final, când a cedat terenul”.
Aplauzele nu s-au oprit în timpul jocului. La fluierul final, când scorul a rămas 1-1, Craioveanu a mai fost aclamat o dată de tot stadionul, de români și de spanioli deopotrivă, într-un moment emoționant surprins chiar atunci când fostul fotbalist saluta publicul de pe „Ion Oblemenco”.
Legătura dintre Craioveanu și cele două cluburi vine de departe. A jucat pentru Universitatea Craiova între 1991 și 1995, iar la Getafe a evoluat timp de patru ani, din 2002 până în 2006, acolo unde și-a și încheiat cariera de fotbalist. Înainte de Getafe, „Grande” a mai purtat tricourile unor echipe mari din Spania, precum Real Sociedad și Villarreal, consacrându-se drept unul dintre cei mai respectați fotbaliști români din La Liga.
Pentru Universitatea Craiova urmează un program încărcat în Conference League. Pe 22 octombrie, oltenii merg în Andorra pentru duelul cu Inter Escaldes, iar pe 5 noiembrie primesc vizita celor de la Egnatia, tot pe „Ion Oblemenco”. Pe 26 noiembrie urmează o deplasare grea, pe terenul lui Brighton & Hove Albion, apoi pe 10 decembrie echipa joacă în Kazahstan, cu Kairat Almaty. Ultimul meci din faza principală a competiției este programat pe 17 decembrie, acasă, împotriva danezilor de la FC Copenhaga.
Sursă: Fanatik.ro