Grădina bunicii Adriana, o oază de flori într-o străduță din Obor

Sunt povești care-ți dau o palmă de optimism tocmai când te aștepți mai puțin, și una dintre ele crește, la propriu, pe o străduță năpăstuită din Obor. Acolo unde vezi de obicei gunoaie aruncate la întâmplare, ziduri mâzgălite și moloz uitat prin colțuri, doamna Adriana și-a construit, cu răbdare de peste zece ani, un mic paradis cu trandafiri, hortensii și o magnolie mândră.

Are 83 de ani și încă se apleacă zilnic să plivească buruienile sau să mai bage o rădăcină în pământ. O parte din plante i-au fost dăruite de vecinii care s-au bucurat să vadă un colț îngrijit pe strada lor. Altele au ajuns la ea complet întâmplător, fără nicio garanție că vor prinde.

„La asta am luat o crenguță, e un pomișor, dar nu știu să vă zic cum se cheamă”, povestește ea, arătând spre un copăcel plin de flori roz. Alte plante le-a botezat singură „trompetuțe”, după forma lor de noapte — ziua se deschid larg la soare. Numele contează mai puțin pentru doamna Adriana. Important e că au prins rădăcini și că vin în toate culorile posibile.

Nu e bucureșteancă din naștere. Aproape 40 de ani a trăit la Focșani, unde a lucrat în confecții, iar acolo crede că a prins gustul pentru lucrul migălos și frumos făcut. Alte două decenii le-a petrecut la Iași, unde spune că oamenii sunt parcă mai apropiați de natură și mai atenți la curățenie. De zece ani a venit în București, lângă fiica ei, și a găsit o străduță cenușie, plină de gropi. Așa că și-a zis simplu: „fă Rai din ce ai!”.

Numai că munca ei nu doar că nu e apreciată de toată lumea, dar uneori chiar sabotată. Unii vecini vor neapărat loc de parcare chiar sub geamul ei, alții nu au unde să-și lase mașina din cauza gardului viu, pe o străduță de doar câțiva metri lățime. La un moment dat, cei de la Primărie chiar au trecut cu foarfeca prin crengile de magnolie care se întindeau puțin peste gard.

„Mi-e așa de frică, a venit și mi-a tăiat gardul…”, povestește ea. Când o întreb cine, răspunde simplu: „Cei de la Primărie, au spus că deranjează la parcare”. Apoi oftează și spune că Bucureștiul nu e chiar prietenos cu natura.

Într-un colț al grădinii cresc și niște flori albe, numite popular „Palma Maicii Domnului”. Doamna Adriana spune că fusese o tufă mare, înflorită frumos, dar a fost tăiată aproape peste noapte. „Cică nu au unde sta mașinile”, spune ea, vizibil surprinsă că, în Obor, un loc de parcare pare să conteze mai mult decât o grădină întreagă.

O bună parte din plante au fost, de fapt, salvate de la gunoi. A găsit acolo un cactus uriaș, „uite-atâta era de gros”, spune ea întinzând brațele ca și cum ar cuprinde un trunchi bătrân. Tot la tomberon a găsit și un dafin micuț, pe care nu credea că va supraviețui iernii transplantat. Azi are doi dafini mari și sănătoși, din ale căror frunze pune și la uscat pentru gătit, alături de două soiuri diferite de mentă cultivate tot acolo.

La doar câțiva metri de grădină, însă, tronează un tomberon care miroase urât și vara, și iarna. „Într-o noapte era să mor! Au venit de la restaurante și au adus două pungi mari cu carne stricată și pește stricat. Am ieșit la două noaptea să trag capacul”, povestește bătrâna. Alteori vecinii lasă gunoiul direct pe jos sau îl îndeasă în tomberon până capacul nu se mai închide.

În ciuda căldurii, doamna Adriana se trezește cu noaptea-n cap ca să ude florile pe răcoare, cărând sticle de apă una câte una. Într-o dimineață, însă, a văzut pe geam cum munca ei se ducea pe apa sâmbetei: „Un bărbat împingea un cărucior, era cu o fată mai micuță. A intrat în grădină și a început să dea ghivecele peste gard. Opt ghivece mi-au furat”, spune ea cu năduf. A mers la Poliție cu imaginile de pe camerele de supraveghere, unde susține că se vedea clar cine sunt hoții. Răspunsul primit a lăsat-o descumpănită: „Le-am zis, uitați, toate mi le-au furat! Și au zis «păi numa’ asta nu avem noi grija, doamnă?». Păi ăsta e răspuns de om de ajutor?”.

Chiar și un brăduț mic i-a fost smuls din rădăcini de cineva, iar ea, resemnată, a plantat altul în loc. Strada exactă unde se află grădina rămâne un secret, nu pentru că am avea ceva de ascuns, ci pentru că așa a rugat-o chiar doamna Adriana, care preferă discreția în locul reflectoarelor: „Cât oi trăi, oi tot planta. Așa, pentru mine, n-am eu nevoie de laude…”.

Sursă: B365 (b365.ro)