Ghencea, de la mahala veche la cel mai lung șantier al Capitalei

Dacă stai prin partea de sud-vest a Bucureștiului sau măcar ai trecut vreodată cu mașina prin zonă, probabil ai simțit pe propria piele epopeea de pe Prelungirea Ghencea. Ce puțini știu e că fix cartierul ăsta, cu tot cu șantierul lui etern, are o poveste de peste două sute de ani în spate, mult mai veche decât orice utilaj de construcții parcat acolo.
Numele Ghencea vine, se pare, de la o biserică ridicată cu mult înainte ca zona să fie parte din oraș. Lăcașul de cult a fost ctitorit de un arnăut albanez pe nume Ghenci-Aga — „aga” fiind rangul lui militar din vremea domniilor fanariote. Așa se face că un nume de militar otoman a ajuns să boteze, peste secole, un cartier plin de blocuri și de trafic.
Bucureștiul de altădată s-a extins exact așa: înghițind vetre de sat și mahalale din jur. Multe dintre aceste mahalale s-au format în jurul bisericilor și mănăstirilor, sau pur și simplu pentru căniște cârciumari voiau să fie suficient de departe de barierele orașului cât să scape de taxe. Erau zone cu străzi nepavate, fără utilități, cu case joase din paiantă și o viață de țară mutată la marginea orașului.
Cu timpul, Bucureștiul a crescut și Ghencea a trecut de la periferie uitată la cartier urban cu drepturi depline. Doar că artera lui principală, Prelungirea Ghencea, parcă a rămas blocată într-o buclă temporală administrativă.
Povestea șantierului începe oficial în 2006, pe vremea când Adriean Videanu era primar general, când au pornit procedurile pentru supralărgirea bulevardului. Au urmat ani buni de amânări, schimbări de plan și blocaje de finanțare — genul de telenovelă urbanistică la care bucureștenii s-au obișnuit, din păcate, destul de bine.
Lucrările au fost reluate în toamna lui 2019 și preluate apoi de administrația următoare, iar de atunci șantierul chiar a avansat pe mai multe tronsoane: s-a modernizat calea de tramvai, s-au refăcut rețelele de utilități și bulevardul a fost lărgit la patru benzi.
Acum proiectul pare să se apropie de câteva finaluri importante. Una dintre piesele de rezistență e bazinul uriaș de retenție din zona Pasajului Domnești — peste 4.000 de metri pătrați și 7 metri adâncime — deasupra căruia urmează să apară o parcare de tip park&ride cu 500 de locuri, utilă mai ales pentru cei care vin din afara orașului și vor să lase mașina și să continue pe transport public.
Potrivit estimărilor autorităților, infrastructura rutieră de bază ar urma să fie gata pe toată lungimea traseului până la finalul acestui an, în timp ce lucrările pentru noua linie de tramvai și facilitățile conexe sunt programate să se încheie în primăvara lui 2028.
Până atunci, Ghencea rămâne ce a fost mereu, într-un fel: o zonă aflată într-o continuă transformare, doar că de data asta discutăm despre utilaje și asfalt, nu despre arnăuți și biserici de mahala.
Sursă: B365 (b365.ro)