Cultura

Finalizarea lucrărilor la Facultatea de Istorie din Bucureşti

Aproximativ 80% din tronsonul dedicat Facultăţii de Istorie al Universităţii din Bucureşti a fost finalizat, iar predarea acestuia pentru recepţie se preconizează în următoarele luni, estimativ până la sfârşitul anului 2025.

O delegaţie formată din ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, rectorul Universităţii din Bucureşti, Marian Preda, şi decanul Facultăţii de Istorie, Matei Gheboianu, a efectuat recent o vizită de lucru la şantierul Palatului Universităţii.

În cadrul vizitei, s-au purtat discuţii despre refacerea frontonului corpului central al Palatului Universităţii, la mai bine de 80 de ani de la dispariţia acestuia de pe clădire. Lucrările de reabilitare şi consolidare vor permite restabilirea frontonului cu vultur şi grifoni, iar macheta acestora va fi turnată în bronz într-un atelier din Arad.

Proiectul de consolidare şi restaurare a Palatului Universităţii din Bucureşti, care beneficiază de finanţare prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), are o durată estimată de peste 60 de luni şi o valoare de aproximativ 315 milioane de lei.

Lucrările au început în ianuarie 2023 şi vizează consolidarea întregii clădiri, restaurarea faţadelor, refacerea acoperişului, amenajarea unui spaţiu muzeal dedicat vestigiilor arheologice descoperite în curtea interioară, precum şi instalarea unui sistem modern de iluminat arhitectural. Scopul acestor lucrări este de a crea atât spaţii moderne de învăţământ pentru studenţi, cât şi de a proteja şi valorifica patrimoniul istoric.

„Restaurarea Palatului Universităţii din Bucureşti este un proiect emblematic pentru modul în care statul poate investi în patrimoniul naţional, combinând protejarea istoriei cu dezvoltarea infrastructurii educaţionale”, a subliniat ministrul Cseke Attila.

Rectorul Universităţii Bucureşti, Marian Preda, a adăugat că acest proiect reprezintă o investiţie nu doar în infrastructură, ci şi în „identitatea academică şi culturală a României, reafirmând rolul central al Universităţii în viaţa socială şi intelectuală a ţării”.

Palatul Universităţii din Bucureşti este cea mai mare clădire de educaţie din România, având o suprafaţă de peste 45.000 de metri pătraţi.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul g4media.ro și poate fi vizualizată direct aici.

Citește și