De la București, ediția specială din 23 septembrie a „Români pentru români” a pus pe masă cazul Călin Georgescu, criza politică și relația românilor din diaspora cu instituțiile statului.
Moderatorul Eugen Terteleac l-a avut invitat pe Dr. Alexandru Ștefan, ambasador ROUNIT, analist și expert în științe politice.
Tonul discuției despre intervenția autorităților a fost unul foarte critic.
„Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, într-un stat de drept, astfel de abuzuri”, a spus Alexandru Ștefan.
Discuția a mers însă și mai departe. Invitatul a precizat că nu se consideră un admirator al fostului candidat, dar a adăugat:
„Cred că omul este în momentul de față o victimă a sistemului”.
Este poziția exprimată de invitat, nu o concluzie a justiției.
Georgescu fusese reținut pentru 24 de ore în 21 septembrie. Tribunalul București a respins a doua zi cererea DIICOT de arestare preventivă și l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Procurorii îl cercetează pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Hotărârea privind măsura preventivă nu era definitivă.
De aici, dialogul s-a mutat spre o temă mai largă: ce se întâmplă când anchetele penale sunt urmărite aproape în timp real de televiziuni și online și cât de ușor se confundă acuzația cu verdictul.
Vezi ediția integrală pe YouTube
Sursa: ROUNIT / Sens TV