Dinamo visează la titlu cu Nuno Campos la cârmă

Vara asta, cei mai mulți dintre noi ne pregăteam sufletește pentru o Dinamo în cădere liberă. Gândiți-vă: pierde playoff-ul de Conference League chiar în fața veșnicilor rivali de la FCSB, se desparte de Kopic și, ca și cum n-ar fi fost destul, rămâne și fără Gnahore și Boateng, doi stâlpi din mijlocul terenului. Pe hârtie, un dezastru anunțat. Pe teren, surpriza vine sub forma unui antrenor portughez discret, Nuno Campos, care pare să fi găsit formula magică.

Și nu vorbim despre impresii sau speranțe de suporter îndrăgostit de echipă, ci despre cifre reci care arată o Dinamo complet reinventată. Comparativ cu aceeași perioadă a sezonului trecut, echipa din Ștefan cel Mare produce cu 53% mai mult xG, înscrie 23 de goluri față de 16 și transformă în victorii remize care anul trecut rămâneau doar atât.

Secretul, dacă poate fi numit așa, stă în trei decizii curajoase ale lui Campos: a renunțat la 4-3-3-ul lui Kopic și a trecut la 4-4-2, l-a mutat pe Soro în centrul terenului și l-a împins pe Musi mai sus, în atac. Rezultatul e o echipă vizibil mai ofensivă și, mai important, mai eficientă. Iar Armstrong a devenit omul de bază în atac, genul de jucător fără de care lucrurile par brusc mai complicate.

Numerele vorbesc clar: xG-ul urcă de la 14,52 la 22,25, adică o creștere de 53,2%, golurile marcate cresc cu 43,8%, iar numărul de șuturi cu 36,2%. Dinamo nu marchează mai mult din întâmplare, ci pentru că produce efectiv mai mult fotbal ofensiv.

Interesant e că toată această transformare s-a întâmplat fără schimbări masive de lot. Dinamo a folosit 23 de jucători în primele zece etape din sezonul trecut și 25 în acest sezon, dar zece nume apar în ambele loturi: Opruț, Stoinov, Sivis, Mărginean, Cîrjan, Cristian Mihai, Armstrong, Musi, Karamoko și Alexandru Pop. Sivis a plecat între timp în Rusia, iar Mihai și Pop nu mai sunt titulari cu acte în regulă, deci practic Dinamo păstrează șapte titulari din sezonul precedent, din zece jucători de câmp. Când aduci doar trei fețe noi, treaba antrenorului devine, evident, ceva mai simplă.

Tot legat de regulamentul under, dacă anul trecut Musi era singurul care bifa condiția, acum sunt doi jucători de bază eligibili: Irimia, fundașul dreapta, și Musi. Musi a jucat zece meciuri și 881 de minute în sezonul trecut, iar acum șapte meciuri și 539 de minute, timp ce Irimia a adunat nouă meciuri și 813 minute.

Poate cea mai inspirată mutare a lui Campos a fost felul în care a rezolvat plecarea lui Gnahore. În loc să caute un înlocuitor identic, misiune aproape imposibilă, a schimbat complet sistemul de joc. Dacă anul trecut Dinamo juca 4-3-3 în 70% din timp și 4-1-4-1 în 20%, acum 4-4-2 e folosit în 93% din meciuri. Gnahore era placa turnantă a construcției, cu 1001 minute jucate, 659 de pase și 96% precizie, cifre care arătau multe pase scurte, laterale, dar un joc oarecum lent.

Soro, “invenția” tactică a lui Campos la mijloc, nu e un clonă a lui Gnahore, dar a schimbat ritmul echipei. Are 528 de pase, 89% precizie, 93 de pase progresive din care 78 reușite, plus trei goluri și două assisturi. Mutarea lui în centru l-a împins pe Cîrjan pe stânga liniei de mijloc, poziție cu care căpitanul încă se acomodează, dar paradoxal, deși atinge mai rar mingea, eficiența lui crește. Pasele i-au scăzut de la 51,3 la 37,9 la 90 de minute, cele progresive s-au înjumătățit aproape, dar xG-ul lui a urcat de la 2,44 la 3,03, iar periculozitatea medie a șuturilor sale a crescut semnificativ.

Un alt jucător care pare “inventat” de Campos e Martín Pascual, fundașul central cu 960 de minute jucate, patru goluri și 2,24 xG, toate golurile venind, evident, din faze fixe.

Dar starul discuției rămâne Armstrong. A contribuit direct, prin gol sau pasă decisivă, la 11 din cele 23 de goluri ale Dinamei, adică aproape jumătate din producția ofensivă a echipei. Are patru goluri, șapte assisturi, 3,63 xA și 33 de șuturi, cifre care îl plasează clar în topul celor mai importanți jucători ai Superligii din acest sezon.

Întrebarea pe care și-o pun toți suporterii din Ștefan cel Mare e dacă Dinamo poate merge până la capăt și lua titlul. E prea devreme să răspundem cu certitudine, dar un lucru e clar: echipa se va bate la vârf. Dinamo a trecut deja prin derby-urile programate în prima parte a sezonului, ceea ce face poziția actuală din clasament cu atât mai valoroasă. Ce nu a testat încă e o serie proastă de rezultate, inevitabilă într-un sezon cu 40 de meciuri doar în campionat. Dacă trece și peste acel obstacol, Dinamo chiar ar putea fi candidata reală la titlu pe care mulți suporteri nu îndrăzneau să o viseze în vară.

Sursă: Fanatik.ro