Cum îi învață o jurnalistă TVR pe muzicienii de la Enescu să vorbească

Dacă ați fost anul acesta la Ateneu sau la Sala Radio pentru Concursul Enescu, poate n-ați observat, dar în culise s-a întâmplat ceva nou: pentru prima dată, concurenții au avut parte și de un fel de „curs” despre cum să vorbească despre ei înșiși, nu doar despre cum să cânte impecabil un concert de Chopin.

Ideea îi aparține Valentinei Băințan, realizatoare la TVR Cultural de aproape 25 de ani și, înainte de asta, pianistă cu douăzeci de ani de studiu și concerte la activ. Atelierul se numește „The Art of Presence” și a pornit de la o observație simplă: mulți muzicieni excelenți la instrument devin brusc stângaci și blocați când trebuie să răspundă unui reporter sau să scrie o postare pe Instagram despre concertul lor.

Într-un interviu, Băințan povestește cum a propus proiectul Cristinei Uruc, directoarea Artexim, și cum ideea a fost acceptată imediat. La prima ediție a atelierului au participat în jur de 10 concurenți, în sesiuni individuale de câte 60 de minute, deschise tuturor înscrișilor, nu doar semifinaliștilor. Practic, fiecare a avut parte de un interviu filmat, urmat de o discuție în care s-au uitat împreună pe înregistrare și au analizat ce a mers bine și ce nu.

„Muzicienii, trebuie să recunoaștem, sunt personalități interiorizate. Faptul că lucrezi cu instrumentul tău în intimitate te aduce într-un punct în care devine foarte dificil să fii extrovertit”, explică ea diferența dintre a te exprima prin muzică pe scenă și a te trezi cu un microfon în față și un reporter care spune „Suntem live, spuneți câteva cuvinte”.

Nu puțini au fost cei care ar fi vrut să participe, dar au preferat să rămână la pian sau la vioară, în sala de studiu, ca să nu piardă timp înaintea etapelor următoare — timiditate, dar și presiunea concursului, spune Băințan. În paralel, la concurs mai există și un proiect al muzicoterapeutei Angelica Postu, cu sesiuni tot 1 la 1 de mindfulness și gestionare a emoțiilor înainte de scenă.

Despre ediția din 2026 a concursului, jurnalista spune că a fost la cel mai înalt nivel de până acum, cu muzicieni de origine asiatică din nou dominanți, dar de data asta excelând nu doar la tehnică, ci și la partea artistică — exemplul dat fiind câștigătorul secțiunii de pian, Jeongwoo Lee, care a interpretat Concertul 2 de Chopin. România nu a ajuns în finale anul acesta, deși violonistul Iohan Coman s-a calificat în semifinale.

Un alt element de noutate a fost formatul „Play & Conduct” din semifinale, de care semifinaliștii se temeau inițial, dar care s-a dovedit, potrivit lui Băințan, de mare ajutor — cu Orchestra de Cameră Radio funcționând „ca un părinte” pentru concurenți.

Întrebată dacă ar fi avut nevoie de un astfel de mentorat pe vremea când studia ea însăși pianul, Băințan spune că acum 25 de ani singurii mentori erau profesorii, iar trac-ul și emoțiile se gestionau de unul singur. Abia venirea în televiziune, cu interviuri spontane la Sala Radio sau la Festivalul Enescu, i-a arătat cât de important e să știi să ieși din bulă și să comunici, dincolo de scenă.

Cât despre cât de mult contează, practic, capacitatea de a da un interviu bun pentru cariera unui muzician: enorm, spune ea, mai ales acum, când publicul descoperă artiști pe telefon, pe rețele sociale, nu neapărat la Ateneu. Un artist care știe să povestească despre ce urmează să cânte are șanse mult mai mari să aducă în sală oameni care altfel nici n-ar fi auzit de el.

Despre presiunea psihologică a unui concurs de talia Enescu, Băințan e directă: „Când ai intrat în sala de concurs, te gândești că cel dinaintea ta a fost, cu siguranță, mai bun și probabil și cei care vin după tine vor fi mai buni decât tine.” E genul de gând cu care se confruntă mulți concurenți, spune ea, chiar dacă generația actuală pare ceva mai relaxată datorită rodajului acumulat prin concursuri și recitaluri.

Sesiunile „The Art of Presence” s-au încheiat odată cu concursul, dar legăturile create nu — mulți concurenți au ținut legătura pe Instagram sau prin email cu Băințan, semn că nevoia de sprijin nu dispare odată cu ultima notă cântată.

Sursă: Buletin de București (buletin.de)