Cum a transformat Spotlight Calea Victoriei într-un joc

Au fost trei seri în care Calea Victoriei a arătat altfel decât o știm. Clădiri pe lângă care trecem zilnic cu capul în telefon s-au transformat în pânze de lumină, iar peste 320.000 de oameni au venit să vadă asta cu ochii lor — cifră record pentru Spotlight, festivalul ajuns anul acesta la a zecea ediție.

Am stat de vorbă cu Olivia Albulescu, teatrolog și manager cultural, consilier la ARCUB din 2006 și, din 2024, coordonatoarea Departamentului de Proiecte și Programe — omul din spatele unor evenimente precum Spotlight, Zilele Bucureștiului, Bucharest Jazz Festival sau Străzi Deschise. Am vrut să înțelegem ce se întâmplă, de fapt, când un oraș întreg devine scenă.

Tema ediției din 2026 a fost „PLAYGROUND”, iar ideea a fost simplă, spune Albulescu: să le dea oamenilor voie să fie curioși. „Un teren de joacă este un loc în care nu trebuie să știi dinainte ce se întâmplă; intri, explorezi, încerci. Exact asta am propus pe Calea Victoriei”, explică ea. Practic, strada a devenit un traseu de descoperire, fațadele s-au transformat în ecrane, iar trotuarul — în loc de întâlnire.

Traseul anului acesta a cuprins 19 instalații și proiecții, semnate de 16 artiști din șapte țări, întins pe Calea Victoriei între Radisson Blu și Splaiul Independenței, cu ARCUB – Hanul Gabroveni drept nod central și o serie de conferințe pe lângă. Printre clădirile „îmbrăcate” în lumină s-au numărat Teatrul Odeon, Palatul Telefoanelor, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și Cercul Militar Național.

Ce descoperă, de fapt, bucureștenii când își văd orașul luminat altfel? „Clădirile istorice au o arhitectură, o memorie și o prezență care pot fi puse în valoare prin lumină”, spune Albulescu. „Video mapping-ul nu înlocuiește fațada; o folosește ca punct de plecare.” Există, desigur, și riscul ca spectacolul să fure tot show-ul în fața clădirii. Tocmai de aceea, spune ea, selecția și producția lucrărilor se fac cu grijă, în dialog cu specialiști și autorități, astfel încât intervenția să rămână reversibilă și respectuoasă față de patrimoniu.

Multe dintre lucrările din acest an au fost interactive — adică nu te uitai pur și simplu la ele, ci deveneai parte din ele. „Mișcarea ta, prezența ta, uneori chiar gestul tău modifică ceea ce vezi”, povestește Albulescu. Iar asta schimbă complet relația cu spațiul public: granița dintre privitor și oraș se estompează.

Un alt lucru pe care Spotlight îl face bine, spune ea, e că aduce cultura acolo unde e publicul — adică în stradă, gratis, fără bilet și fără condiția de a intra într-un muzeu. „Mulți oameni vin ca să-și umple timpul în weekend și rămân pentru artă”, explică managerul cultural. Cam așa se face că o plimbare de duminică seara se transformă, fără să-ți dai seama, într-o întâlnire cu arta contemporană.

La zece ediții distanță de început, Spotlight a devenit parte din calendarul cultural al orașului, nu doar un eveniment de weekend. Iar dincolo de cele trei seri de festival, miza rămâne una simplă, spune Albulescu: ca bucureștenii să rămână, după ce luminile se sting, cu o privire mai atentă asupra orașului în care trăiesc — și poate cu un motiv în plus să-l străbată pe jos, din plăcere, nu doar din tranzit.

Sursă: Zile și Nopți (zilesinopti.ro)