Cum a devenit pasajul Universității sală de prim ajutor

Dacă luni după-amiază ai trecut prin pasajul de la Universitate și ai văzut manechine întinse pe pături gri, tineri în uniforme roșu cu galben și oameni în costum lăsați pe vine lângă o păpușă de bebeluș, nu, nu era vreun exercițiu bizar de teatru stradal. Era, de fapt, o școală improvizată de prim ajutor, chiar în inima Bucureștiului, acolo unde de obicei ne grăbim spre metrou fără să ne uităm la nimeni.

Timp de patru ore, spațiul delimitat cu benzi roșii și bannere verzi cu mesajul „Programul Salvatorii de Vieți” a transformat vestibulul plin de magazine și pași grăbiți într-un fel de tabără de instruire intensivă. Compania de asigurări Groupama, în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, a organizat evenimentul cu ocazia Zilei Mondiale a Primului Ajutor, iar bucureștenii au fost invitați să învețe pe viu resuscitarea cardiopulmonară, folosirea defibrilatorului automat (DEA), manevra Heimlich și ce trebuie să conțină un rucsac de urgență.

Și au venit, chiar dacă mulți nu planificaseră asta când au ieșit din casă. De la oameni în costum, întorși de la birou, până la tineri cu rucsacuri în spate sau pensionari care treceau pe acolo, zeci de trecători s-au oprit să pună, pentru prima dată în viața lor, mâna pe un manechin ca să învețe cum se salvează o viață.

De ce s-a întâmplat asta tocmai în subteran

Oana Bica, reprezentanta Groupama, spune că totul a pornit de la o statistică destul de îngrijorătoare: un studiu recent din vara aceasta arată că aproape 82% dintre români nu se consideră pregătiți să reacționeze corect într-o urgență. Programul „Salvatorii de Vieți” încearcă exact să repare asta, ducând educația medicală de bază acolo unde oamenii chiar sunt — și pentru prima dată, asta a însemnat pasajul de la Universitate.

„Ca asigurător, prevenția este în ADN-ul nostru — am preferat să ajutăm oamenii să prevină și să fie pregătiți. Trecătorii au fost foarte încântați; unii aveau senzația că știu ce au de făcut, dar au realizat că informațiile lor nu mai erau de actualitate. Oamenii pleacă de aici mult mai siguri pe ei”, a spus Oana Bica.

Teoria e una, manechinul e cu totul altceva

Alexandra Andrițoiu, coordonatoare la Fundația pentru SMURD, a explicat că participanții treceau prin mai multe stații de lucru, câte 20-25 de minute la fiecare. „Îi învățăm pe oameni cum să acorde corect primul ajutor în caz de stop cardiorespirator, cum să aplice manevrele de deobstrucție a căilor aeriene, ce facem când cineva leșină și cum folosim un defibrilator semiautomat. Alături de partenerii de la ISU și DSU, prezentăm și ce trebuie să conțină un rucsac de urgență”, a spus ea.

Din exterior pare simplu — mâinile într-un anumit punct, apăsări repetate, gata. Dar la primele picături de sudoare de pe frunte, oricine își dă seama cât de solicitant e de fapt un masaj cardiac corect făcut. Evaluarea victimei și compresiile toracice au fost, spun organizatorii, printre cele mai grele exerciții.

„Este esențial să fim pregătiți, pentru că urgențele se întâmplă frecvent acasă, la muncă sau între prieteni. Scopul nostru este să creăm un context în care victimele să primească ajutor înainte de sosirea ambulanței, maximizând șansele de supraviețuire”, a mai explicat Alexandra Andrițoiu.

Ce spun cei care s-au oprit din drum

În jurul stațiilor de lucru se formau constant mici grupuri de curioși — unii veniseră special, alții doar s-au lăsat atrași de agitația neobișnuită din pasaj. Nicoleta, de exemplu, a aflat despre eveniment dintr-un articol și a venit special la Universitate ca să învețe cum să reacționeze la o urgență.

„Am mai asistat vizual la demonstrații, dar este pentru prima dată când pun mâna pe un manechin și văd ce înseamnă să faci masaj cardiac de 30 de ori. Trebuie să conștientizăm efortul fizic necesar”, a povestit ea, adăugând că educația de prim ajutor ar trebui introdusă încă din școala generală, „când copiii sunt curioși și își pot dezvolta altruismul”.

Andreea a ajuns acolo pur întâmplător, întorcându-se de la birou și observând agitația din pasaj. „Am mai făcut cursuri de prim ajutor, dar doar teoretice. Nu am pus mâna pe un manechin să văd cum e să faci masaj cardiac de 30 de ori. Nu pare greu, probabil o dată, de două, de trei ori reușim, dar într-adevăr trebuie să conștientizăm efortul”, a spus ea, adăugând că educația ar trebui să înceapă tot din școala generală, pentru că micuții sunt „mult mai receptivi și mai interesați să afle astfel de lucruri”.

Poate cea mai importantă lecție a zilei a venit tot de la Andreea: nu aștepta ca altcineva să intervină. „Mulți oameni ezită să intervină de frică sau din ideea că lasă că sună altcineva la 112, probabil oamenii nu se implică pentru că se gândesc că n-are cum să li se întâmple lor. Dar ni se poate întâmpla oricăruia dintre noi în orice moment. Să fie o persoană apropiată, din casă… ce facem până reacționăm, până sunăm și până vine ambulanța, ca să nu fie prea târziu?”

Genul ăsta de inițiativă, dusă direct în calea oamenilor, chiar dacă durează doar câteva ore, are un merit clar: te scoate din bula ideii că „nu mi se poate întâmpla mie” și te pune, măcar o dată, cu mâinile pe un manechin, să simți diferența dintre a ști și a ști să faci.

Sursă: Buletin de București (buletin.de)