Criză politică: fulgerul l-am văzut, dar tunetul unde e?

Există o regulă veche pe care o știm cu toții din copilărie: după fulger, numeri secundele până la tunet. Cu cât sunt mai puține, cu atât furtuna e mai aproape. Ei bine, în criza politică prin care trece România acum, noi am văzut fulgerul — dar tunetul real s-ar putea să vină de cu totul altă parte decât ne așteptăm.

Pe scurt, pentru cine a fost plecat din țară sau pur și simplu a evitat știrile: guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis pe 5 mai printr-o moțiune de cenzură, după ce PSD și-a retras sprijinul. De atunci, Bolojan conduce un guvern interimar cu atribuții limitate, adică poate stinge incendii, dar nu poate face reforme. Între timp, două tentative de formare a unui nou guvern au eșuat spectaculos — Eugen Tomac și-a depus mandatul înainte să ajungă la vot, iar guvernul propus de Adrian Veștea nu a primit învestitura. Parlamentul a intrat în vacanță pe 1 iulie, iar România rămâne fără un guvern funcțional.

Dar de unde a pornit, de fapt, ruptura dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan? Explicațiile oficiale sunt cunoscute: tensiuni pe buget, pe reforme, pe direcția politică. Versiunea de culise e, firește, mai complicată și mai interesantă. Cei care urmăresc atent spun că nu e vorba neapărat de o ceartă personală între cei doi, ci de ceva mai structural — o luptă pentru cine controlează agenda reformei și cine plătește costul politic al austerității.

Bolojan a venit cu un pachet dur: TVA 21%, impozit pe dividende 16%, eliminarea plafonului la gaze, accize mărite. Măsuri care dor, dar pe care o parte a clasei politice le-a acceptat tacit câtă vreme nu era nevoie să le voteze explicit. Când a venit momentul asumării, solidaritatea s-a evaporat rapid.

Nicușor Dan, la rândul lui, se află într-o poziție delicată: e un președinte ales pe un val de speranță reformistă, dar fără o majoritate parlamentară care să-i susțină agenda. Fiecare desemnare de premier devine o negociere epuizantă, iar fiecare eșec de învestitură îl costă capital politic.

Problema concretă și urgentă e alta: termenul PNRR bate la ușă. Pe 31 august 2026 expiră un termen critic pentru jaloanele restante, iar un guvern interimar cu atribuții limitate nu poate adopta reformele necesare. Adică vorbim de fonduri europene uriașe — zeci de miliarde de euro — care riscă să se evapore din cauza unui blocaj politic pe care nimeni nu pare grăbit să-l rezolve.

Deci, ca să revenim la metafora cu furtuna: fulgerul l-am văzut în primăvară, când PSD a ieșit de la guvernare. Tunetul adevărat — cel al consecințelor economice și al fondurilor pierdute — s-ar putea să-l auzim abia toamna. Și atunci o să ne dăm seama că furtuna era mult mai aproape decât am crezut.

Sursă: HotNews.ro